Joi, 12 septembrie 2013, în sălile Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, avut loc vernisajul expoziției „Centenar Gheza Vida 1913–2013”, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la nașterea marelui sculptor român. A fost lansat și volumul „Gheza Vida Centenar 1913-2013” apărut la Editura Academiei Române & Editura Mega Cluj-Napoca.

Publicăm mai jos textul academicianului Marius Porumb scris cu acest prilej, intiluat „Centenar 1913-2013. Un mare artist, sculptorul Gheza Vida, autorul unor monumente simbol ale istoriei naționale”:

La 28 februarie 2013 s-au implinit o sută de ani de la nașterea marelui sculptor român Gheza Vida, unul dintre cei mai importanți artiști ai României postbelice. Fiul lui Rozalia și Iosif Vida s-a născut în 1913, într-o familie de mineri originară din Maramureșul istoric, ce locuia în orașul Baia Mare, străveche localitate minieră, a cărei faimă artistică internațională, se datora școlii de pictură, întemeiată aici la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Vida a început să sculpteze încă din tinerețe, mai întâi personaje din lumea satului maramureșan, sau inspirate din viața minerilor, manifestând o puternică comuniune și admirație față de arta populară maramureșană, care îi va fi un permanent izvor de inspirație.

Atmosfera artistică de la Baia Mare l-a influențat, încă din 1932 frecventând atelierul pictorului Alexandru Ziffer. Debutul său artistic are loc în 1937 la Baia Mare, când expune sculpturile Miner și Țăran legat de stâlp. 

În toamna aceluiași an, Gheza Vida pleacă spre Spania, unde ajunge în luna ianuarie 1938, împreună cu ceilalți voluntari români la Războiul civil timp de doi ani. În 1939 voluntarii români din Armata Republicană spaniolă, împreună cu numeroși civili, se refugiază în Franța, unde au fost internați în lagărele de la Saint-Cyprien și Gurs. Vida ilustrează cu desene și linogravuri gazeta săptămânală a lagărului, linogravurile fiind semnate „Grigore” (aluzie la numele haiducului maramureșean Grigore Pintea Viteazul). Și tot în Franța, în lagărul de la Gurs, Vida a sculptat și a expus într-o expoziție busturile eroilor naționali Horea, Cloșca și Crișan.

Traversează toată Europa și se întoarce la Baia Mare abia în 1941, orașul împreună cu întreg Maramureșul fiind, în urma Dictatului de la Viena, sub ocupație hortystă. Fiind român și având cetățenie română, a fost atent supravegheat de poliție, fiind de trei ori concentrat în detașamentele de muncă forțată din Ungaria horthystă. În timpul șederii sale la Budapesta urmează cursurile Academiei de Belle-arte (1942-1944), având ca profesor pe Jenő Bori. După eliberarea de sub ocupația horthystă, Vida s-a înrolat voluntar în Armata Română, luptând pe frontul anti-hitlerist.

Revenind după război acasă, Gheza Vida participă în 1946 la Expoziția organizată la Cluj, iar în octombrie 1948 expune la Expoyițiaregională a Transilvaniei grupul stauar Dans oșenesc și Buciumașul. In decembrie acelaș an cele două sculpturi au fost expuse la Palatul Republicii din București fiind admirate de marele public și apreciate elogios de critica de specialitate.

În anii următori lucrările sale sunt prezente în expoziții personale și colective din țară: Baia Mare, Cluj, Brașov, Satu Mare, București. De asemenea sculpturile sale sunt selectate și participă la expoziții de artă românească din străinătate: Bienala Internațională de la Veneția, Cairo, Alexandria, Damasc, Moscova, Budapesta, Bratislava, Praga, Berlin, Leningrad, Sofia, Paris, Varșovia, Belgrad, Helsinki, Bologna, Torino, Roma, Londra, Haga, Bruxelles.

Vida colaborează cu arhitectul  Anton Dâmboianu la realizarea amplului Monument al Ostașului Român de la Carei inaugurat în 1964, complexul fiind o creație de excepție a artei monumentale de for public.

Sculpturile lui Vida se caracterizează prin vigoare și monumentalitate, înfățișând adesea oameni simpli în atitudini din viață zilnică, în timpul muncii (La fân, Odihna, Horitoarea, Țărancă cu coșul, Cap de țăran, Butimanu, Tropotita, Dans oșenesc, Veselia, Recolta, Miner cu lămpaș, Mineri, Miner citind, Copil cu pasăre, Copil mâncând, Muncitor forestier, Femeie împovărată). Lucrările sale înfățișează personaje și secvențe ale istoriei românești (Horea, Balada lui Pintea, Pintea Grigore judecând un boier, Dragoș Vodă, Menumorut, Voievodul Gelu, Bogdan Vodă, Răscoala). Un grup important de sculpturi  au o bogată încărcătură metaforică, artistul inspirându-se din universul mitic maramureșan (Omul apelor, Omul dintre focuri – Foca, Omul nopții, Omul Pădurii, Solomonarul, Ploaia, Varvara, Priculiciul minei, Fata pădurii, Cușma dracului, Mărțoaia, Vâlva minelor, Carnaval, Botegiunea de pe Iza).

Călătorind prin Maramureș Geo Bogza nota: „În vara trecută oamenii  Maramureșului nu s-au dezmințit și au ridicat la Moisei, din trainic și nobil lemn de stejar, un complex monumental cum nu se mai găsește, poate, în nici unul din satele țării noastre. Un complex monumental, căruia i se poate spune așa pe bună dreptate, ca și aceluia ridicat de Brâncuși la Târgu Jiu. Totul e sobru, sever, plin de simboluri și semnificații profunde, reintegrând în nobilele tradiții ale Maramureșului, amintirea celor douzeci și nouă de fii ai săi, uciși de cea mai rea fiară ce și-a purtat pașii pe acolo. Autorul acestui monument, inspirat din sanctuarul dacic de la Grădiște, este sculptorul Gheza Vida a cărui faptă merită lauda întregului nostru popor” (Contemporanul, ianuarie, 1967).

Cioplit de Vida mai întâi în lemn în 1966, Monumentul țăranilor martiri de la Moisei, a fost transpus apoi în piatră în 1972.

Sfatul bătrânilor realizat în lemn a fost expus la Bienala de la  Veneția în 1972, a fost transpus în piatră, fiind amplasat, nu întîmplător, ca un simbol în vecinătatea Palatului administrativ din Baia Mare, un grup statuar, cu o largă deschidere filosofică, ce vine dinspre străvechea civilizație a satului românesc, reprezentând un moment profund și solemn legat de viața obștei.

Monumentul Ostașului Român de la Carei, Monumentul țăranilor martiri de la Moisei și Sfatul bătrânilor, sunt realizări artistice excepționale, devenite în conștiința publică simboluri ale istoriei naționale, opere majore ale sculpturii monumentale contemporane.

Operele sculptorului se află în patrimoniul a numeroase muzee din țară: Muzeul Național de Artă al României, Muzeul de Artă Baia Mare, Muzeul Brukenthal Sibiu, Muzeul de Artă Cluj Napoca, Muzeul de Artă Contemporană Galați, Muzeul de Artă Constanța, Muzeul de Artă Brașov, Muzeul Banatului Timișoara, Muzeul Țării Crișurilor Oradea. Lucrări semnate de Vida se află și în colecții private din țară, dar și în colecții și muzee din Franța, Spania, Italia, Ungaria, Israel, Rusia, Iran, Chile.

Opera și personalitatea sa au fost încununate cu numeroase premii și distincții dintre care amintim Premiul de Stat (1953), Maestru Emerit al Artei (1957), Artist al Poporului (1964), Steaua Republicii (1978).

Maestrul Gheza Vida a fost ales în 1968 vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, iar în 1974 a fost ales membru al celui mai înalt for științific și cultural al țării, Academia Română.

În acest an, cu ocazia Centenarului Vida, sub egida Academiei Române vor avea loc numeroase manifestări, respectiv expoziții la Baia Mare, Cluj Napoca, București și la Accademia di Romania din Roma. Editura Academiei Române, în colaborare cu Editura Mega din Cluj,  au editat  albumul Gheza Vida – Centenar,  lansat în 27 iunie cu ocazia Simpozionului Național dedicat marelui sculptor român la Academia Română. Lansarea la Cluj Napoca a volumului va avea loc cu ocazia vernisajului expoziției jubiliare de la Muzeul de Artă din Cluj în 12 septembrie. În luna noiembrie, cu implicarea majoră a Municipiului Baia Mare, sperăm sa aibă loc inaugurarea Atelierului memorial Gheza Vida.

Sărbătoarea Centenarului Gheza Vida este un prilej de a omagia  memoria unui mare artist de talie europeană, o personalitate de marcă a artei românești, ce aparține galeriei celor mai importanți creatori de frumos din România, fiu al Maramureșului și al orașului Baia Mare.