Adrian Bența, Mihaela Bența, Dragoș Pătroi
Tratat de fiscalitate practică. Optimizare fiscală
Editura C.H.Beck
Lucrarea „Tratat de fiscalitate practica. Optimizare fiscala”, urmărește o evaluare a referențialului normativ în domeniul fiscal, accentul fiind pus, deopotrivă, pe prezentarea aspectelor esențiale, cu incidență relevantă în practica de zi cu zi, cum ar trebui să fie soluționată o tranzacție cu incidență fiscală, precum și pe decriptarea unor aspecte legislative controversate și, pe cale de consecință, supuse unor interpretări arbitrare și neuniforme, inclusiv la nivelul aspectelor procedurale din domeniul fiscal.
Din cuprinsul lucrării:
– peste 400 spețe fiscale ce surprind prin cazuri atipice la care soluția presupune cunoștințe foarte complexe, situații ce ar putea apărea oricând fie în activitatea unei societăți, fie în analiza unui expert fiscal într-un potențial litigiu cu autoritatea fiscală;
– tratarea unor probleme cum ar fi: achiziția intracomunitară de mijloace de transport second hand destinate revânzării; calculul impozitului pe profit cu profitul reinvestit; TVA la revânzarea unei construcții vechi, impozitarea unor venituri din activități agricole ce nu sunt cuprinse în tranșele anuale de venit; închirierea unei locuințe pentru directorul general al societății, implicații fiscale și multe altele.
O lucrare pe aceeași temă unicat în România „Culegere de Monografii contabile” abordează un număr semnificativ de monografii ale tranzacțiilor unei societăți, atât din perspectiva noilor reglementări contabile conforme cu directivele comunitare, cât și din perspectiva utilizării principalelor Standarde internaționale de contabilitate IFRS.
Autorii mulțumesc anticipat cititorilor lor și așteaptă opinii constructive din partea acestora (la adresele de email: dragos.patroi@drptax.ro și adrian@bentaconsult.ro), referitoare la îmbunătățirea conținutului prezentei lucrări, în vederea restructurării acesteia într-o eventuală ediție viitoare.