Amantul-amanta ipocrit(ă)
În capitolul anterior am vorbit despre incapacitatea ipocritului de a iubi sau de a se îndrăgosti. Asta însă nu înseamnă câtuși de puțin că el nu poate susține sus și tare contrariul. Sau, mă rog, cât de sus și tare poate sau vrea…
În tot cazul, atunci când este singur cu femeia care își înșală soțul cu el, amantul ipocrit repetă de câte ori poate „te iubesc”, „n-am iubit așa pe cineva în viața mea”, „nimeni nu este atât de bună” etc. De câte ori poate – această restricție nu e determinată numai de condițiile exterioare (când și unde se întâlnesc, de câte ori pe săptămână etc.) ci mai ales de cele interioare. Atenție, însă: fiind o lipitoare care ți se bagă-n suflet, e vorba mereu de interiorul partenerei, nicidecum despre interiorul ipocritului. El poate să repete la infinit declarații de dragoste dintre cele mai mieroase (și care de bună seamă nu i se par mieroase exclusiv aceleia care ascultă afirmațiile astea). Ea, săraca, e convinsă ferm că Radu sau Horia al ei, căsătorit de cincisprezece ani cu soția sa, tată a trei copii, o iubește numai și numai pe ea.
Dar ipocritul nu se teme nici de promisiunile cele mai periculoase. „Aștept momentul când pot să-i spun că te iubesc”, spune el, vorbind despre un moment care, bineînțeles, nu va veni niciodată. Dacă ești un ipocrit pursânge, n-o să te înduri de lacrimile nici uneia (nici ale soției, nici ale amantei) și nici n-o să te sperie isteriile vreuneia dintre ele. Nu ești tu un începător ca Tartuffe sau ca Julien Sorel, care au sfârșit prin a se îndrăgosti de victimele lor. Doamne, ține-mă! Nu ești cu nimic mai prejos ca Richard al III-lea: „Au a mai fost femeie curtenită / Astfel, și-n felu’ acesta dobândită? (…) Cum? Eu, ce i-am răpus și soț și socru, / S-o cuceresc cu ura-n sân fierbându-i, / Cu blestemele-n gât, cu ochii umezi, / Și cu dovada sângerând alături? / Zăgăzuit de toate-acestea stăvili, / De Dumnezeu, de cugetul din ea, / Nesprijinit de nimenea decât / De iad și ochii mei vicleni…” O, dar Richard e ipocrit cu sine însuși! Iadul e nimic pe lângă cuvintele pe care le-a spus lui Anne! „Dulcea ta frumsețe m-a stârnit.” E nevoie de mai mult?! Firește; dar nimeni nu poate face sosul dragostei mai picant decât un ipocrit. „Mânuță”, „rob smerit”, „inimă” și alte din astea sunt amestecate în acest sos nemaipomenit. Poate din cauza asta ne simțim atrași cumva de acest cavaler al omorului. În definitiv, unde e fericirea? Să spui că într-o viață fidelă lângă un soț fidel, asta ar fi totuși prea de tot. Sau alături de un bărbat care „are momentele sale”? E poate mai aproape de adevăr dar să ne gândim și la faptul că ceea ce face bărbatul în momentele acelea nu e foarte departe de ceea ce face ipocritul când spune vorbe frumoase și goale. Din cauza acestor vorbe, femeia se simte frumoasă ca Albă ca Zăpada, mai frumoasă ca toate femeile din lume; unică chiar. Frazele mincinoase nu se dau de gol; cuvintele o îmbăiază cu parfumul dragostei; nimeni nu se întreabă de valoarea lor faptică pentru că această valoare stă în chiar rostirea vorbelor iubirii, în „ochii vicleni” care par cinstiți; în glasul tremurând de sentimente. Pun rămășag că Lady Anne, decapitată nu cu mult după acest dialog nemaipomenit, a fost mai fericită decât a fost vreodată cu soțul ei „tânăr, viteaz, mintos, dinast curat”. Dragostea e poate sentimentul și situația despre care nimeni nu întreabă cât este de sincer(ă) și dacă întreabă totuși, cum face chiar Lady Anne, se convinge pe sine despre veridicitate. Dorul de dragoste șterge granițele dintre adevăr și minciună pentru că are nevoie de credință – și să nu uităm nici pentru un singur moment măcar că ipocritul e campionul granițelor șterse și al credinței inoculate.
Spune deci tot ce vrei – te vor crede pe cuvânt. Poți să aranjezi orice (ipocritul e și campionul organizării fără cusur), nici soția, nici amanta n-are ce să-ți reproșeze. Întâlnește-te cu cea din urmă regulat, dar cu o regularitate ce păstrează dorința, n-o obnubilează nicicând. Ai și tu un trup care te arde, nu-i așa? Fă-i pe plac și las-o să se văicărească! Dacă plânge, o mângâi și spui lucruri frumoase; dacă continuă, îi promiți că divorțezi; dacă nici asta n-o convinge, te ridici din pat cu figura întristată (îți mai amintești de avantajele melancoliei!), te îmbraci și ieși din casă. Te va suna, n-ai nicio grijă! Poate înainte să ajungi până la colț; poate când vrei să urci pe autobuz (urcă-te! Nu-ți fie milă! Mila nu e nici avantajoasă, nici eficientă!), poate după câteva zile, poate după câteva săptămâni. Dacă nu te sună, nu te întrista. Se vor găsi mereu femei care abia așteaptă să le mintă cineva despre dragoste și despre frumusețea lor.
Dacă ești amanta unui soț, să dai semnale fine că-l iubești cu adevărat. Fine și cu echivoc, ca să mă exprim astfel. O femeie fără echivoc e ca o crimă rezolvată dinainte. Gătește-i feluri nemaivisate și, când faceți dragoste, șoptește-i lucruri și mai și (nu dau exemple, sunt și eu ipocrit de felul meu). Important este să se simtă bărbatul vieții tale și a lumii în general. Bărbații sunt atât de creduli și le trebuie atât de puțin! Dă-i de înțeles că ai face orice să divorțeze. N-o s-o facă nicidecum dar o să rămână măcar pe veci cu sentimentul mustrării de conștiință. Dacă s-ar găsi totuși vreun visător nebun, plânge-i pe umăr cu râuri de lacrimi și suspină despre responsabilitatea pe care-o simți auzind destrămarea unei familii (familia a fost mereu sfântă pentru tine!) și despre condițiile „sterile”, „simulate” în care i-ai spus că te-ai bucura dac-ar rămâne singur. În cazul în care el insistă (dobitocul!), supără-te și spune-i să plece dacă nu înțelege criteriile tale care sunt la mintea cocoșului. Nu va pleca; dacă pleacă totuși, se va întoarce cu fruntea plecată; dacă nu azi, mâine sau poimâine; dacă nu se-ntoarce-n veci, înseamnă că nu te-a iubit niciodată, deci a fost un ipocrit demn de tine. (Ipocriții nu divorțează, dar asta n-o să te împiedice să formulezi sentințe hotărâte.) Mai ești încă apetisantă, inteligentă și senzitivă, n-o să-ți faci zile negre pentru un amărât de cavaler rămas aici din secolul al XIX-lea.
Fragment din volumul cu același titlu, în pregătire la Editura Cartea românească