Gift Idea a luat naștere în 2012, iar după 11 ani de activitate compania este lider pe piața cadourilor corporate din România. Compania se concentrează pe segmentul corporate, modelând fiecare proces și flux de lucru pe acest model de business.
Vlad Prioteasa, co-fondator Gift Idea ne spune câteva dintre secretele acestui business.
De ce lansati catalogul de Cosuri Craciun in luna septembrie?
”Pentru a putea gestiona un volum atat de mare de comenzi, am transmis clientilor, iar acestia au inteles ca trebuie sa plaseze comenzile pentru sezonul Crăciunului din timp (în lunile septembrie-octombrie-noiembrie), cu livrare ulterioară spre sfârșitul lunii noiembrie. Venim in sprijinul celor care se organizeaza din timp si cu discounturi de precomenzi generoase. Pe măsură ce se apropie perioada sărbătorilor de iarnă, stocurile de produse se epuizează, iar produsele importate nu pot fi -reaprovizionate în timp util. De aceea, in fiecare an, comenzile de aprovizionare sunt transmise furnizorilor cel târziu până în luna iunie, din considerentele unor volume mari de marfă și a duratei de producție, ce poate ajunge între 6 și 8 săptămâni, deoarece lucram direct cu producatori.
Cum reușiți să gestionați un volum atât de mare de cadouri într-un timp atât de scurt?
An de an îmbunătățim fiecare etapă a activităților noastre, începând de la procesul de ambalare și până la livrare, implementând cu succes soluții avansate precum sistemele ERP (Enterprise Resource Planning) și WMS (Warehouse Management System) care, pe de o parte au redus costurile, iar pe de altă parte au crescut productivitatea, generând un impact semnificativ asupra eficienței noastre operaționale. În plus, trasabilitatea produselor, din momentul în care intră în depozit și până câd ajung la client, este unul dintre elementele care ne oferă transparență și siguranță pe durata întregului proces.
O sursă valoroasă de învățare a fost colaborarea noastră cu rețelele de retail, prin intermediul cărora comercializăm produsele noastre, iar interacțiunile constante cu partenerii și clienții B2B, ne-au ajutat sa ne perfecționăm în fiecare etapă a businessului nostru.
La cât estimați piața coșurilor cadou din România? Considerați că mai este loc de creștere?
În România, piața coșurilor cadou este încă -tanara comparativ cu alte țări care au deja o tradiție în această industrie. Avem Olanda, care a început să exploreze această piață încă din anii 1970, sau Italia, care în anii 1980 a început să dezvolte acest segment.
În prezent, evaluăm dimensiunea pieței cadourilor corporate din România la aproximativ 20-25 milioane de Euro, dar observăm un potențial de expansiune în anii următori, cu oportunități și provocări pentru cei implicați.
Deși pare o afacere ușor de gestionat, de la an la an, numeroase companii care aleg să intre pe această nișă de business aleg să renunțe. Pentru a asigura succesul în acest domeniu, sunt esențiale condițiile adecvate pentru stocarea produselor, soluții logistice eficiente pentru depozitare și livrare, precum și o echipă bine organizată care se ocupă exclusiv de ambalare. În plus, este necesară o forță de muncă constantă pe tot parcursul anului pentru a susține operațiunile în contextul fluctuațiilor de vânzări specifice sezonului.
Desigur, loc de creștere există, iar avantajele fiscale oferite angajatorilor, care le permit acestora să ofere ofere angajaților cadouri în valoare de 300 de lei (deductibili) cu ocazia unor evenimente precum 1-8 Martie, Paștele, 1 Iunie și Crăciunul, contribuie la dezvoltarea acestei industrii.

Cum a rezistat Gift Idea 11 ani în condițiile în care majoritatea firmelor dispar în primii 3 ani?
Atât eu, cât și partenerul meu, Cosmin Poenaru, adorăm provocările și considerăm concurența ca o sursă benefică de inspirație. Îmi place să cred că spiritul nostru competitiv ne împinge să progresăm, să găsim soluții inovatoare, să ne reinventăm în mod constant și să evităm stagnarea.
Împreună am diversificat canalele de vânzare pentru a răspunde cât mai bine nevoilor clienților noștri. Am dezvoltat rețele de retail și parteneriate cu revânzători și, am introdus alte sezoane, în afara celor tradiționale de Crăciun și Paște, precum 1-8 Martie și 1 Iunie, care înregistrează creșteri de la un an la altul.
De asemenea, ne-am focalizat eforturile pentru a îmbunătăți gama noastră de produse și continuăm să colaborăm strâns cu producători de renume, capabili să facă față cererilor crescute. Suntem onorați să vedem tot mai mulți producători și furnizori care își doresc să colaboreze cu noi, însă listarea unui furnizor în catalogul Gift Idea ține de un proces riguros, în care producătorul trebuie să îndeplinească -anumite standarde.
Așa am reușit sa devenim liderii pieței de cadouri corporate, să câștigăm încrederea clienților noștri și să rezistăm pe piața, indiferent de provocarile economice pe care le-am întâlnit.
Cu ce vă ocupați în timpul anului, când nu este sezon?
Știm cu toții zicala “repetiția e mama învățăturii”, iar pentru noi reprezintă o filozofie pe care o abordăm cu seriozitate și dedicare. În extrasezon ne concentrăm cu aceeași intensitate asupra activităților noastre și punem bazele pentru succesul viitor. Fiecare detaliu contează, de la -realizarea cataloagelor, la negocierile cu furnizorii, de la optimizarea proceselor interne la dezvoltarea abilităților noastre prin cursuri de perfecționare.
Cheia abordării noastre este participarea activă la târguri specializate din întreaga lume. De la expoziții de dulciuri și băuturi din Italia, Franța, Germania și până în China, călătorim pentru a descoperi cele mai noi trenduri și oportunități de inovare. Aceste evenimente nu sunt doar oportunități de a ne promova, ci și modalități de a învăța din experiențele altora și de a identifica direcțiile în care industria se îndreaptă.
Cu toate că afacerea noastră pare a fi orientată către un sezon specific, acesta reprezintă doar o parte din întregul proces. Realizarea vânzărilor în sezonul respectiv este doar vârful icebergului. În spatele fiecărui produs vândut se ascund o serie de etape complexe. De la concept, dezvoltare și testare a produsului, până la alegerea furnizorilor potriviți, negocierea termenilor, obținerea certificărilor necesare și ajustarea detaliilor de marketing, fiecare pas este crucial pentru a asigura succesul final.
Ne pregătim temeinic înainte de sezonul de vânzări, iar acesta este elementul care ne diferențiază și ne propulsează în business. Pregătirea constantă, învățarea din experiențe și adoptarea inovațiilor ne asigură poziționarea în piață și ne ajută să ne îndeplinim obiectivele pe termen mediu și lung.

Ați luat în calcul o vânzare a business-ului?
Am primit două propuneri de achiziție, din partea unui holding și a unui fond de investiții. Deși nu am reușit să ajungem la un acord comun, discuțiile au reprezentat o oportunitate valoroasă pentru noi. Ne-au ajutat să ne analizăm procesele în profunzime și să identificăm noi modalități de îmbunătățire și perfecționare. Faptul că am atras interes din partea acestor entități ne încurajează și ne confirmă că suntem pe drumul cel bun.
Suntem conștienți că avem încă multe provocări și oportunități de explorat și suntem încrezători în potențialul de creștere al Gift Idea. Mai mult, luăm în calcul posibilitatea de a achiziționa noi un competitor, cu ajutorul căruia să putem diversifica activitățile noastre și să deschidem o nouă linie de business.
Cum este în prezent Gift Idea fața de acum 5 ani?
Nucleul Gift Idea este chiar echipa sa. Orice afacere antreprenorială, într-un anumit moment, nu mai depinde doar de asociați. Situația de acum 5 ani era cu totul diferita. De atunci am evoluat semnificativ prin crearea de departamente și recrutarea de profesioniști pregătiți, capabili să contribuie la dezvoltarea businessului.
Implicarea activă a echipei în fiecare proces, încrederea și sprijinul lor, ne-au ajutat să atingem obiectivele și să ajungem acolo unde ne-am propus – lideri pe piața cadorurilor corporate, cu peste 2 milioane de produse ambalate și peste 3,5 milioane de euro/an cifră de afaceri.
Am simțit nevoia de a face un pas decisiv către utilizarea unui software avansat pentru a eficientiza procesele noastre. Am investit în tehnologii de ultimă generație pentru depozitele noastre, am creat medii de lucru excelente și am automatizat etapele de selectare, ambalare și livrare prin implementarea unui software specializat pentru gestionarea logistică.

Ce doriți să îmbunătățiți în următorii ani?
În primul rând ne dorim să rămânem, în continuare, o companie de încredere pentru clienții noștri și un partener de încredere pentru furnizori. În același timp, ne propunem să servim un număr din ce în ce mai mare de clienți, deoarece in ultimii 6 ani cererea a depasit capacitatea noastra de productie, iar in acest sens lucram la cresterea si dezvoltarea acesteia..
În plus, vom lansa o nouă platformă inovatoare a site-ului, unde clienții vor putea regăsi într-un singur loc toate informațiile legate de comenzi, de la facturi și documente până la urmărirea livrarilor și actualizări automate. Astfel, ne propunem să aducem un plus de confort și claritate în relația noastră cu fiecare dintre clienții noștri.
Cu ce provocări v-ați confruntat în pendemie?
La fel ca majoritatea business-urilor și pe noi pandemia ne-a lovit în mod neașteptat. Îmi amintesc de momentul în care am rămas cu un TIR întreg de panettone nevândut, de Paște, în 2020.
Cu un simț al intuiției bine dezvoltat, am prevăzut că firmele vor întâmpina dificultăți în a organiza petreceri de sfârșit de an, având în vedere restricțiile impuse de pandemie. Am înțeles că acestea vor căuta alternative pentru a-și menține angajații motivați și pentru a fideliza relațiile de business. Având în vedere o concurența, temătoare și ea, conform zicalei ”nu riști, nu câștigi”, am decis să ne asumăm un risc calculat, aducând mai multă marfă pentru perioada Crăciunului decât în anii anteriori. Decizie care s-a dovedit a fi o strategie câștigătoare, care ne-a adus nu doar clienți noi, dar ne-a și ajutat să ne menținem pe trendul ascendent al cifrei de afaceri.
Cum vedeti Gift Idea peste 5 ani?
Gift Idea este un model de succes pentru tinerii absolventi și dovada că poți realiza ceea ce visezi pornind de la 0, cu condiția să crezi în tine si să muncești enorm.
Cred cu tărie ca Gift Idea va seta în continuare standardul în ceea ce privește cadourile corporate, așa cum bine o face de peste 11 aniVom începe în curând să livrăm în toată Europa.
Gift Idea nu este doar o companie, este de fapt un motor de cautare de coșuri cadou.