Discursul ambasadorului american, susținut cu ocazia deschiderii ședin­ței de tranzacționare de la Bursă, a cuprins afir­mații dure privind modul în care sunt administrate companiile de stat din sectorul energetic, privind crearea celor două companii energetice naționale, precum și privind donația realizată de Romgaz către bugetul de stat.

O mare parte din discursul său reia și întărește temele lansate în dezbatere în ultimele luni de reprezentanții grupului american Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea (FP), care încearcă să convingă Guvernul să vândă pe Bursă pachete de acțiuni la companiile energetice de stat, la care FP este acționar minoritar.

“De ce este piața de capital importantă? Nu poate exista creștere economică în lipsa unor rezerve energetice sigure și a infrastructurii necesare, iar sectorul energetic din România va necesita noi investiții semnificative pentru a putea deveni motorul și nu o piedică în calea redresării economice a României”, a declarat Gitenstein, precizând că “acest lucru nu se va realiza atât timp cât aceste active aparțin unor întreprinderi de stat conduse de oameni lipsiți de experiență, apropiați de mediul politic, care iau decizii nu în funcție de ceea ce este mai bine pentru companie, ci în funcție de interesele proprii”.

El a arătat că Polonia este cel mai potrivit exemplu pentru România privind modul în care privatizarea activelor statului prin intermediul pieței de capital și vânzarea de acțiuni către populație pot ajuta la dezvoltarea economiei, prin scăderea prețului la energie, accesul la mai multe resurse energetice, dar și construirea de autostrăzi și poduri care ar contribui la apariția de noi afaceri și locuri de muncă.

“Polonia a reușit nu oferind tratament preferențial aliaților politici care să cumpere activele la o valoare sub prețul pieței, ci folosindu-și piața de capital.

Sub supravegherea unor manageri financiari respectați, aceste active au fost oferite pe o piață transparentă și deschisă celui care a dat cel mai bun preț. În cele din urmă, acțiunile multora dintre aceste companii de stat vor fi deținute de către cetățenii polonezi de rând. Așa ar trebui să se întâmple aici, în România. Românii obișnuiți ar trebui să dețină aceste companii”, a precizat Gitenstein.

El a criticat apoi efortul actual de reorganizare a companiilor energetice de stat în doi “campioni energetici naționali” în loc să se analizeze opțiunea de a le privatiza total sau parțial. “Așa cum am spune în America, acesta este un efort de “rearanjare a șezlongurilor de pe Titanic” pentru că nu ia în considerare problema fundamentală a companiilor energetice de stat, faptul că nu sunt administrate cu adevărat ca niște afaceri.”

Gitenstein s-a referit și la contractele preferențiale oferite de Hidroelectrica în ultimii zece ani băieților deștepți din energie, care au determinat pierderi semnificative de profit și investiții insuficiente în companie, dar și la folosirea de către Guvern a companiilor de stat pe post de “pușculițe”, în cazul donației de 400 mil. lei de la Romgaz, pe care a calificat-o drept un abuz.

Ambasadorul american s-a referit însă și la listarea Fondului Proprietatea ca exemplu că “pe piața de capital și chiar și în sectorul energetic din România se întâmplă și unele lucruri bune”. El a arătat că Fondul Proprietatea joacă un rol important prin prezența sa în consiliile de administrație ale compani­ilor energetice de stat.

“Reprezentanții Fondului Proprietatea din consiliu trag la răspundere aces­te companii în cazul unor decizii gre­șite și se asigură că guvernul acționează în mod responsabil. De pildă, Fondul Proprietatea a contestat așa-numita “donație” făcută de către Romgaz guvernului. Fondul Proprietatea a contestat și ideea greșită de creare a “campionilor energetici”, a explicat Gitenstein. El a arătat că prin transferul unor pachete de acțiuni în aceste companii de la stat în portofoliile investitorilor privați, Fondul Proprietatea va avea mai mulți aliați în lupta împotriva acestor abuzuri.


Mark Gitenstein
(foto, în centru), ambasadorul SUA, a deschis ieri ședința de tranzacționare de la BVB susținând un discurs despre necesitatea dezvoltării pieței de capital prin privatizarea marilor companii energetice. El crede că românilor ar trebui să li se ofere șansa de a deține acțiuni în aceste companii:

“În Polonia există peste 1.500.000 de investitori individuali, cetățeni polonezi de rând care se trezesc în fiecare dimineață, conduc până la locul de muncă și câștigă un salariu. În România există probabil mai puțin de 10.000 de mici investitori. Acest lucru trebuie să se schimbe.”