âCompania elvețiană Glencore International, cel mai mare trader de materii prime din lume, ar putea lansa o ofertă în valoare de 12 miliarde de lire sterline (13,5 miliarde de euro) pentru Eurasian Natural Resources Corp. (ENRC), un producător de metale din Kazahstan, scrie Bloomberg.
Ivan Glasenberg, CEO al companiei, a purtat în ultimele săptămâni negocieri cu trei investitori care controlează aproximativ 45% din acțiunile ENRC, potrivit unor surse familiare cu discuțiile. Glasenberg a purtat de asemenea discuții privitoare la un posibil acord cu guvernul kazah, care deține 12% din ENRC.
Luna trecută, grupul a reușit să vândă acțiuni în valoare de peste zece miliarde de dolari în cadrul celei mai mari oferte publice inițiale derulate pe bursa din Londra.
Chiar dacă lansarea ofertei a coincis cu cea mai mare scădere a prețurilor materiilor prime din ultimii doi ani, Glencore a vândut 1,14 miliarde de acțiuni la un preț de 5,3 lire sterline (6 euro) pe unitate. Astfel, compania are o valoare de piață de 59,2 miliarde de dolari (41,5 miliarde de euro), poziționându-se pe locul șapte în topul celor mai mari companii de minerit la nivel mondial. Glasenberg a spus anterior că Glencore și-ar putea folosi acțiunile drept monedă pentru a achiziționa active mai mari. Compania ar putea încerca achiziții de 4-5 miliarde de dolari, față de 1-2 mld. dolari înainte de listare.
La începutul acestei luni, Glencore aștepta aprobarea autorității antimonopol din Cehia pentru a putea cumpăra activele Setuza, un producător de ulei aflat în faliment. Compania elvețiană ar putea plăti până la 45 mil. euro pentru o fabrică de presare și procesare a uleiului, una de rafinare, activele imobiliare și mărcile deținute de grupul ceh.