Cândva, pe vremea când prima
revoluție industrială mărșăluia victorioasă prin orașele și satele
Europei occidentale, teoreticianul de obârșie poloneză Téodor
Wyzewa nota următoarele cugetări: “Lumea în care trăim, pe care o
declarăm a fi reală, este practic o creație a sufletului (simțirii)
nostru. (…) A vedea, a auzi înseamnă a crea aparențe în propria
interioritate, creând astfel Viața. (…) Trebuie să construim,
dincolo și deasupra acestei lumi de mizere aparențe uzuale, lumea
sfântă a unei vieți mai bune: mai bună, căci o putem realiza în mod
premeditat, conștienți că noi o facem. Aceasta este însăși sarcina
Artei.”
În mod poate ciudat, dar nicidecum
neexplicabil, la vremea când prima revoluție de deconstrucție
industrială domnește astăzi victorioasă prin orașele și satele
românești, Dorin Rațiu experimentează pe cont propriu logica
creativă cuprinsă în observațiile și îndemnurile de mai sus (despre
a căror existență presupun că pictorul clujean nu are
cunoștință).
Ardelean temeinic, Dorin Rațiu
conversează cu Natura. O face în buna tradiție existențială
antepostmodernă a contopirii emoționale cu mediul, tocmai pentru “a
crea aparențe în propria interioritate”. Din câte știu, prietenul
meu nu este un ecologist (sau, cel puțin, nu unul activist). Înclin
deci să cred că pictura sa nu exprimă tezismele «păcii
verzi», ci pur și simplu experiențele căutării (și regăsirii?)
de sine prin dialog cu Lumea vizibilului natural.
Ce-i drept, această expoziție
intitulată «Nomad»* ne aduce în față o altă lume
decât cea de acasă. Și probabil că în acest punct temeinicia
(conservatoare?) a ardeleanului suportă o amendare substanțială din
moment ce artistul abandonează blagiana ondulație transilvană
«deal-vale-deal» în favoarea orizonturilor mediteraneene
«cer-mare-pământ». Pe cale de consecință, spectacolul
pictural propus aparține nu doar unui alt spațiu geografic și
cromatic, ci – poate mai ales – unei alte experiențe de
(auto)cunoaștere, ce se petrece într-un sud solar pe care
ardeleanul (prin definiție un răbdător vegetal montagnard!) îl
cercetează spre a-și dezvălui propriile “corespunderi”
existențiale.
Imaginile mediteraneene
interpretate de Dorin Rațiu nu sunt decât în mod aparent niște
“peisaje” dintr-un jurnal de călătorie. Aproape nimic nu le fixează
strict în perimetrul geografic al Ciprului, iar motivele iconice
abia dacă sugerează vag parfumuri ale unui Orient nomad, așa cum ne
este el fixat prin poncifele culturale europoide (în mod fericit
lipsesc oleandrii, șalvarii, dromaderul…!). Rămân atotstăpânitoare
culorile. Dar nu culorile exotismului oriental, ci culorile cu
rădăcini ardelenești pe care Dorin Rațiu le-a dus cu sine de acasă
pentru a le modula în spațiul de temporară adopție. Așa încât
nomad nu este Orientul (căci acestea nu sunt exerciții
peisagistice denotative!), ci pictorul însuși, care se dedă la
experiențe creative conotative prin care revarsă sonorități
cromatice armonice intense și pline de o densitate aproape
materială. În sens deplin contrar cu dizolvarea masei formelor sub
iluminarea intens solară a sudului (așa cum știm că ar trebui să se
petreacă lucrurile), masele cromatice generează în pictura lui
Dorin Rațiu forme de o corporalitate tandră și coezivă. “De vină”
trebuie să fie tocmai rădăcinile transilvane ale nomadului Dorin
Rațiu.
Rezultatul atins prin lucrările
acestei expoziții ar putea fi definit recurgând la o altă formulare
întrebuințată de Wyzewa cu referire la așa-zișii «pictori
wagnerieni», despre care observa că “prin aceste culori pe care
le folosesc doar ca semne ale emoției, îmbinându-le într-un anumit
mod care, prin jocul lor liber, (reușesc) să producă în noi o
impresie deplin comparabilă cu cea a unei simfonii.”
Iată de ce cred că Dorin Rațiu nu
este un simbolist. El este un simbolizator… Un simbolizator de sine
discret, tandru dar sever, precum un ardelean globalizat.
Globalizat în bine!
*) Dorin Mircea Rațiu, “Nomad –
reintoarcerea”, Clubul Țăranului. Vernisajul a avut loc marți, 7
decembrie 2010