Kurt Vonnnegut
Hocus Pocus
Editura Litera
Traducere din limba engleză de Vali Florescu. Unul dintre cei mai de seamă romancieri americani scrie un roman amuzant, actual și realist, dificil de citit. Eroul și naratorul, Eugene Debs Hartke, un veteran al războiului din Vietnam și profesor de colegiu, amestecă, la persoana întâi, amintiri din copilărie, din colegiu, din închisoare, din războiul din Vietnam și întoarcerea acasă. Realizează că a ucis în război un număr de bărbați identic cu cel al femeilor cu care a făcut sex. Romanul e în așa fel structurat de parcă ar fi fost scris pe bucățele de hârtie adunate laolaltă haotic după aceea. Mulți critici au apreciat că ar fi cel mai bun roman al autorului.
Lucian Perța
Noua parodie nouă
Editura Limes
Prefață de Dumitru Chioaru. Antologia de față este concepută ca oglindă parodică a antologiei „Noua poezie nouă” de Dumitru Chioaru apărută la editura Limes în 2011. Lucian Perța a ales din fiecare dintre cei 80 de poeți contemporani antologați de Dumitru Chioaru câte un poem reprezentativ, pe care l-a parodiat în maniera sa binecunoscută. Noua parodie nouă scrutează astfel tabloul poeziei românești contemporane, de la optzeciști la douămiiști, amestecați alfabetic într-o – cu o sintagmă ce-i aparține lui Tudor Vianu – „generație de creație”, asumată de Chioaru și, din perspectivă parodică, de Lucian Perța, deconstruindu-i retorica în așa fel încît constituie și o lectură critică menită să-i sublinieze, la fel de bine inspirată, noutatea și valoarea, dar și să-i deconspire clișeele.
Guido Mina di Sospiro, Joscelyn Godwin
Cartea interzisă
Editura RAO
Traducere din limba engleză de Petru Iamandi. „Dispute de ordin politic, conflicte religioase, ocultism, ritualuri magice și sexuale, motivațiile și consecințele lor, așa cum n-au apărut până acum într-o lucrare de ficțiune! Cartea interzisă înfățișează povestea descifrării unor secrete din perioada Renașterii italiene, secrete care au fost inserate într-o carte ingenios cifrată. Sub aspect esoteric, acest thriller reprezintă mult mai mult decât atât: este vorba despre conținutul spiritual și profund al textului, conținut care, de obicei, lipsește acestui gen. Acest fapt este datorat celor doi autori specialiști în istoria Bisericii Catolice Mina – di Sospiro și în esoterism – Godwin. Cartea are în prim-plan povestea destrămării unei familii aristocrate din Italia, deținătoarea misteriosului exemplar, unul dintre membrii ei fiind ucis, iar altul răpit, dar se concentrează și asupra problemei destrămării Europei. Thrillerul pornește de la existența reală a unei cărți în anul 1603, scrisă de Cesare della Riviera, Il Mondo magico de gli heroi, un tratat despre obținerea prin alchimie a Copacului Vieții, cel cu ajutorul căruia un om poate fi transformat într-un zeu. Cartea se ocupă cu o limpezime neobișnuită de adevărata magie naturală și arată cum poate fi obținută piatra filosofală, descriind, pas cu pas, binefacerile uimitoare și inefabile pe care eroul desăvârșit le poate obține prin intermediul ei.”
Bogumil Luft
Români în goană după happy-end
Editura Polirom
Traducere de Ana Maria Luft. „Luft este un autor special. A fost ambasador al Republicii Polone in România, apoi in Moldova. Stăpâneste excelent problematica acestor două țări, mânuiește în mod strălucit condeiul și este un observator ager și pătrunzător. România îl fascinează și din motive personale, fapt care face ca lectura acestei cărți să fie și mai agreabilă. Istoria României citită în paginile eseului lui Luft e ca un drog – dă dependență.” (Adam Michnik) Volumul, recenzat elogios în presa poloneză, a făcut obiectul unor lansări și dezbateri la Varșovia, Cracovia și Poznan. O poveste cu o intrigă complexă despre întâlnirea a două popoare – polonez și român –, precum și despre moldoveni, care încearcă să-i ajungă din urmă. Peste treizeci de ani de întâlniri și experiențe ale autorului – ziarist, publicist și diplomat.
Laura Nureldin
Regii timpului
Editura Herg Benet
Editorii: „Ce ai face dacă cel mai bun prieten al tău te-ar trimite din greșeală cu o mașină a timpului fix în Persia antică, iar acolo ai fi imediat răpită de eunuci ai haremului mărețului Xerxes? Sau dacă viața ți-ar fi pusă în pericol de nenumărate intrigi de palat într-o societate unde femeia este supusă bărbatului prin tradiție? Sau dacă ar trebui să iei de soț un rege pe care deja îl cunoști din manualele de istorie, dar căruia trebuie să îi explici că un telefon nu înseamnă să vorbești cu spiritele, automobilele nu sunt care ale zeilor, iar vasul de toaletă este un accesoriu foarte util? Tinerei Mora, un normal locuitor al Los Angeles-ului din zilele noastre, iată că, din întâmplare, chiar i se petrec toate acestea. Nu disperă pentru că este o femeie hotărâtă, pragmatică, cu umor, dar și… îndrăgostită. Iar dragostea cere sacrificii, nu? Chiar dacă ajungi Regină.”
Dana Puiu
Proeme
Editura Singur
Fostă conferențiară la Universitatea de Nord Baia Mare, doctor în filologie, autoarea a predat literatură canadiană de limba franceză, a publicat eseuri, poezie și proză scurtă în diferite reviste. Volumul de versuri de față cuprinde următoarele cicluri: Călătorie în jurul camerei mele sau Apel la liniște; Poem scenografic despre depărtare; Tăceri; Izvoarele; Proeme boheme din nopțile albe ale lui Chopin; Val în rolul lui George Sand nu la Valdemossa ci la București policolor; proeme bohemiene dedicate familiei. „Unde e Capătul Pământului/ Nicăieri (nu) e Capătul Pământului/ Oriunde te-ai duce/ porți cu tine/ cei 1000 de ochi ai lui Argus/ degeaba te deghizezi în necruțătoarea Meduză/ sperând că privirea va îngheța iscodelile/ un escadron de jigodii/ fără ocupație/ cu curiozități murdare/ bine țintite/ întinează secunda/ și iarăși iei direcția Capătul Pământului/ degeaba/ iscoade cu 1000 de ochi/ desigilează/ mărunta viață/ «acum își bea cafeaua !»/ «da, acum își bea afurisita aia de cafea!»”