Dupa politica de achizitii dusa de cei de la Goldman Sachs in ultimii ani, statutul acestei companii pare a nu mai fi cel de la inceput. Atat investitorii, cat si analistii isi pun intrebari in ceea ce priveste statutul pe care sa il acorde bancii. Unii spun ca ar fi banca de investitii, altii sustin ca este un fond de hedging, in timp ce alte persoane sustin ca este o firma de investitii cu capital privat. Pentru a gasi un raspuns la aceasta problema cei de la Wall Street au analizat ultimele achizitii facute de Goldman in Marea Britanie si in afara acesteia.
Goldman conduce un consortiu ce a lansat o oferta pentru preluarea Asociatiei Porturilor Britanice, o companie cu o valoare de 2,89 de miliarde de euro. Cu toate ca nu a fost vorba de o oferta ostila, a fost totusi una nesolicitata.
In acelasi timp, Goldman face parte dintr-un consortiu de firme cu capital privat ce incearca sa cumpere un pachet de actiuni pentru a detine controlul ITV, grup care difuzeaza programe TV in Marea Britanie. Si in acest caz oferta nu a fost deloc ostila, dar consortiul din care mai fac parte si Blackstone si Apax incearca sa-l inlocuiasca pe directorul executiv al ITV, Charles Allen, cu propriul candidat, Greg Dyke. Dupa ce oferta a fost respinsa de conducerea ITV, grupul s-a adresat direct actionarilor. Goldman i-a propus lui Robert Tchenguiz, director al unui lant de puburi Mitchells & Butler, o oferta de 2,6 mld. euro.
Totodata, Goldman face parte si din grupul celor care urmaresc sa cumpere London & Continental Railways, compania nelistata la bursa care detine Channel Tunnel (tunelul ce uneste Marea Britanie cu Franta).
Se crede ca banca mai incearca sa cumpere si BAA, compania care detine drepturile de operare ale aeroporturilor Heathrow si Gatwitch. Mai mult decat atat, Goldman a facut oferte si a cumparat actiuni in afara Marii Britanii, mai ales in Asia. In Japonia, firma a preluat operatori de telefonie mobila si alte companii cu domenii de activitate diverse.
Recent Goldman a achizitionat KarstadtQuelle, grupul german de supermarketuri, prin intermediul Whitehall, fondul de investitii detinut de Goldman Sachs. Luna trecuta, banca de pe Wall Street a facut parte dintr-un consortiu care a achizitionat 75% din actiunile diviziei financiare a General Motors (GMAC). Totodata, a facut echipa cu Providence Equity pentru achizitionarea Educational Management din SUA.
Intrebarile despre identitatea reala a Goldman Sachs au aparut dupa primul trimestru in care firma a avut o crestere de 64% in castiguri numai de la principala divizie de investitii datorita veniturilor ce au ajuns la aproximativ 5,8 miliarde de euro. Castigurile din primul semestru al anului 2006 sunt cu 57% mai mari decat in aceeasi perioada a anului trecut.
Aceste cifre intaresc argumentul conform caruia Goldman este de fapt un imens fond de investitii, cu o banca de investitii ce nu mai are aceeasi importanta pentru grup ca in trecut. “Se poate sustine ca Goldman nu reprezinta doar o singura afacere, ci doua”, a declarat Richard Bove, analist la Punk Ziegel. “O parte din grupul Goldman se ocupa de achizitii, iar o alta parte este ceea ce le place celor de la Goldman sa numeasca tranzactii bancare. Asta ne conduce la ideea ca nu este vorba numai de o unitate operationala, ci si de un fond de investitii”, a adaugat el.
Faptul ca Goldman investeste in multe afaceri propriul capital poate duce la conflicte de interese. Astfel, se va ajunge la intrebarea daca va investi Goldman Sachs sau daca vor investi clientii ei, la sfatul celor de la Goldman. Analistii au observat totusi ca, in general, Goldman nu a facut investitii singura, ci in cadrul unui consortiu.
Executivii Goldman au sustinut ca prin investitiile pe care le fac alaturi de clientii sai firma isi arata angajamentul financiar si, mai mult chiar, isi ajuta clientii sa-si mareasca oferta.