Fondul de investitii imobiliare al bancii de investitii Goldman Sachs se va lansa foarte probabil la sfarsitul lunii august in lupta pentru achizitionarea Canary Wharf, una din cele mai mari companii imobiliare din Marea Britanie.



Canary Wharf, a carei activitate consta in inchirierea de spatii pentru birouri bancilor si institutiilor financiare, are in derulare un proiect de constructie a unui complex financiar in districtul Docklands din Londra.



Ofertele cumparatori potentiali, printre care se numara si Whitehall Funds, divizia de investitii a Goldman Sachs, trebuie depuse pana pe data de 28 august. Pana in prezent s-au aratat interesati de tranzactie atat Morgan Stanley, prin intermediul fondului sau imobiliar, cat si compania canadiana Brascan, care detine deja o participatie de 9% din capitalul Canary.



In luna aprilie, pe masura ce o serie de companii si-au manifestat interesul pentru Canary Wharf, directorii independenti ai trustului imobiliar au format un comitet cu scopul de a evalua ofertele. Actiunile Canary au cunoscut in martie o scadere dramatica cu aproape 20%, dupa ce managementul companiei a facut publica intelegerea cu marii chiriasi, precum Lehman Brothers sau Barclay, care le da dreptul acestora de a intrerupe contractele de inchiriere.



Decizia, luata in secret de conducerea companiei, a starnit un val de proteste din partea actionarilor.



Daca chiriasii Canary isi exercita dreptul de intrerupere a contractelor, pentru anumite spatii considerate nefiabile, gradul de utilizare a imobilelor Canary ar putea scadea cu 16,6%, potrivit JP Morgan.



Analistii sunt de parere ca valoarea ofertelor s-ar putea ridica 1,5 mld. lire sterline, in conditiile in care datoriile Canary au atins 4 mld. lire sterline. Capitalizarea companiei se ridica la 1,6 mld. lire sterline.