Goldman Sachs, cea mai influentă, dar și blamată bancă americană, a început să “scaneze mailurile angajaților în căutarea cuvântului «muppet» sau a altor denumiri prin care aceștia se referă la clienți într-un mod peiorativ”, scrie CNBC.
Analiza mail-urilor vine după ce unul dintre directorii băncii, Greg Smith și-a publicat în The New York Times scrisoarea de demisie în care spunea că mai mulți manageri ai Goldman făceau referire la clienți în mail-urile interne folosind termenul “muppet”.În SUA, cuvântul “muppet” duce cu gândul la păpușile din The Muppet Show, dar în Marea Britanie acesta este folosit în sens peiorativ pentru a califica o persoană drept “prostănacă”.
Smith spune în scrisoare că la Goldman cultura organizațională s-a schimbat de la una care promova “munca în echipă, integritatea și binele clientului” la un mediu în care exploatarea clientului cu scopul de a obține profit a devenit un lucru obișnuit, “un mediu toxic și distructiv”.
Acuzațiile lui Smith sunt foarte neobișnuite pentru că angajații Goldman se sfiesc să critice public banca, atât din cauza încălcării codului de tăcere al instituției, dar și din cauza acordurilor pe care mulți angajați le semnează, prin acestea obligându-se să nu denigreze instituția financiară.
Unul dintre cei mai vocali apărători ai Goldman, agenția Bloomberg, fondată de primarul New Yorkului Michael Bloomberg, relatează că Smith ar fi primit 150 de dolari de la The New York Times în schimbul publicării opiniei.