Subsidiara locală a grupului american Goodyear Dunlop va deschide până la sfârșitul anului, în sistem de franciză, cinci noi magazine-service Premio, iar până în 2015 alte 35 de unități, a declarat directorul general al companiei pentru Europa Centrală și de Sud-Est Thierry Villard. Rețeaua de francize Premio (foto) a Goodyear Dunlop activează în domeniul vânzării și service-ului de anvelope la nivel european.

“Potențialul pieței de anvelope în România este extrem de mare, acesta este și motivul pentru care vom continua în această țară programul de dezvoltare a rețelei de franciză Premio. Până la sfârșitul anului vom încheia cinci noi contracte în acest sens, ajungând astfel la un portofoliu de 15 magazine în România”, a spus reprezentantul Goodyear Dunlop, prezent la inaugurarea celui de-al zecelea francizat Premio, la Suceava.

Următoarele francize vor fi deschise în orașe din zona de centru-vest a țării. El a adăugat că până la finele anului 2015 rețeaua Premio va număra 50 de magazine-service. Cea de-a zecea unitate de acest fel, deschisă miercuri la Suceava, în urma unei investiții de două milioane de euro, este cea mai mare franciză Premio din sud-estul Europei. În prezent, Premio operează cu 575 de unități în 11 țări europene. Programul Premio a fost implementat de organizația German Goodyear-Franchise în 1996 și este un concept al companiei Goodyear furnizat dealerilor în sistem franciză.

Subiecte #Goodyear Dunlop