Google a devenit anul acesta cel mai valoros brand din lume, depășind Microsoft și Wal-Mart, conform topului publicat de Brand Finance, scrie Marketing Magazine.

Google a reușit să urce pe prima poziție în topul celor mai valoroase branduri din lume, cu o cotă de 44,3 miliarde de dolari. Brandul Microsoft valorează 42,8 miliarde de dolari. Pe poziția a treia se clasează retailerul american Wal Mart, cu o valoare de 36,2 miliarde de dolari.

Topul celor mai valoroase branduri din lume

Plasarea Google în fruntea topului celor mai scumpe branduri coincide cu anul în care, pentru prima dată, Coca-Cola nu s-a clasat în top 10, în condițiile în care – spun autorii studiului – metodologia a fost schimbată iar consumatorii au început să se orienteze spre băuturi necarbonatate în piețele dezvoltate. Producătorul de băuturi răcoritoare s-a clasat anul acesta pe locul 16, cu o valoare de 25,8 miliarde de dolari. Anul trecut Coca-Cola ocupa poziția a treia.

Vodafone a fost desemnată cea mai valoroasă companie britanică și cel mai scump brand de telecomunicații din lume, cu o cotă de 30,7 miliarde de dolari. Vodafone ocupă locul cinci în clasamentul general.

Apple, una dintre cele mai admirate companii din lume, valorează în topul brandurilor 29,5 miliarde de dolari și se situează pe locul 8 în clasamentul general.

Nokia a avut cel mai mare declin dintre cele 500 de branduri analizate, respectiv 9,9 miliarde de dolari, din cauza dificultăților înregistrate pe piața smartphone-urilor. Astfel, cel mai mare producător de telefoane mobile din lume a coborât de pe locul 21 pe 94, cu o valoare a mărcii de 9,66 miliarde de dolari.

Facebook a intrat în topul Brand Finance din 2011 cu o valoare de 3,7 miliarde de dolari.