Campania, numită “Protejați webul, găsiți ce căutați”, avertizează utilizatorii Google că această lege a copyrightului ar putea pune capăt accesului facil la informații pe web, relatează Financial Times.

“Cerem tuturor utilizatorilor de Internet să apere accesul la o varietate de informații și să protejeze căutările. Sperăm că Bundestagul va respinge proiectul”, a declarat Stefan Tweraser, director la Google Germania.

Google speră ca utilizatorii să se implice așa cum s-a întâmplat acum câteva luni, când o campanie uriașă pe Internet împotriva unui acord comercial împotriva contrafacerilor a determinat parlamentele din întreaga lume să cedeze presiunii publice.

Inițiativa neobișnuită a Google, de a recurge la o campanie publică, arată miza aflată în joc.

Proiectul de lege din Germania a atras atenția guvernului francez, care speră ca publisherii și companiile de Internet să încheie un acord voluntar. Parlamentarii din Italia și-au exprimat la rândul lor interesul pentru această problemă.

În Germania, proiectul, care va intra în dezbateri joi, are rolul să dea publisherilor mai mult control în privința folosirii articolelor lor pe Internet.

Operatorii serviciilor de căutare vor fi obligați, potrivit acestei legi, să ceară acordul publisher-ilor pentru afișarea linkurilor, fiind posibil ca ziarele să obțină în schimb comisioane.

Coaliția de guvernământ din Germania speră ca aceste reguli, care ar putea intra în vigoare vara viitoare, să permită presei scrise să recupereze o parte din veniturile pierdute în favoarea Internetului.

Criticii proiectului avertizează asupra unor consecințe grave.

“Majoritatea oamenilor nu au auzit de acest proiect, care poate afecta toți utilizatorii de Internet din Germania”, a arătat Tweraser, avertizând că această lege de copyright va însemna “mai puțină informație pentru utilizatori și costuri mai mari pentru companii”.

Directorii unor companii de Internet au sugerat că membrii coaliției de guvernământ au cedat presiunilor unor puteri media precum grupul Axel Springer, care publică influentul tabloid Bild.

Asociația publisher-ilor de ziare din Germania a arătat că veniturile acestor publicații au scăzut cu 20%, la 11 miliarde de euro pe an, în perioada 2000-2009, cititorii și publicitatea migrând către Internet, presa liberă din Germania fiind astfel în pericol.

Subiecte #germania#google