Google, cel mai popular motor de căutare din lume, va interzice Facebook, rețeaua de socializare numărul unu la nivel mondial, să acceseze informațiile utilizatorilor săi, pe fondul rivalității din ce în ce mai mari dintre cele două companii, relatează Reuters.
Facebook, care are peste 500 de milioane de utilizatori în lume, le permite acestora să afle ce prieteni folosesc deja rețeaua de socializare cu ajutorul contului de pe serviciul de e-mail al Google, Gmail. Astfel, când o persoană își face cont pe Facebook, i se cere să importe lista de contacte de pe Gmail, pentru a vedea care dintre prietenii săi se află deja pe rețeaua de socializare. În timp ce Google a explicat hotărârea de a interzice această practică prin faptul că vrea să protejeze datele personale ale utilizatorilor săi, analiștii sunt de părere că decizia arată o intensificare a luptei dintre gigantul internet și Facebook.
“Principala luptă pe internet se dă între Facebook și Google. Acesta din urmă trebuie să evolueze și să devină un jucător important în sfera socială”, a declarat Ray Valdes, analist la firma de cercetare Gartner. Pentru a renunța la decizia luată, Google a cerut Facebook să permită accesul la datele utilizatorilor săi.