Dan Bulucea, noul șef al Google România, a stabilit biroul unde compania își va desfășura activitatea și începe acum recrutările. În primă fază, nu vor fi mai mult de zece oameni.
“Am găsit deja biroul și urmează să începem să formăm și o echipă”, spune acum Dan Bulucea despre primele mișcări pe care le face de când a fost numit șeful companiei în România, la începutul lui noiembrie. “Demersurile de deschidere a unui biroul la București au început însă de acum câteva luni”, mai spune el.
Pentru început, echipa nu va fi formată din mai mult de zece oameni, cu precădere specializați în marketing, vânzări și suport. Ulterior însă, pe măsură ce operațiunile vor fi extinse pe piața locală, și numărul angajaților va crește, spune Bulucea. Alături de echipa locală vor lucra angajați din toate colțurile lumii, chiar dacă nu vor raporta direct biroului local, ci nu vor face practic decât să deservească prin activitatea lor și piața din România.
Până acum, activitatea Google de aici a fost coordonată de o echipă de zece oameni din Irlanda, unde se află cel mai mare centru operațional din regiune, dintre care patru români. Angajații din centrul de cercetare și dezvoltare din Elveția s-au ocupat de adaptarea și localizarea serviciilor folosite de consumatorii români, iar componenta de suport s-a făcut din Polonia.
Citiți mai multe despre planurile pentru biroul din România al Google pe www.businessmagazin.ro