Larry Page si Sergey Brin, fondatorii Google, si-a inceput afacerea reconditionand cateva computere gasite prin campusul universitatii.
Chiar si atunci cand au primit o investitie de 100.000 USD de la Andy Bechtolsheim, cofondatorul Sun Microsystems, s-au zgarcit sa creeze servere din cele mai ieftine componente, scrie revista go4it! care va aparea marti si va fi difuzata numai cu Ziarul Financiar.
La acea vreme companiile care intrau in web business investeau in servere puternice, noi. Google reuseste insa sa faca economii importante la capitolul hardware, pentru ca foloseste o tehnologie denumita parallel computing: toate sistemele lor sunt cuplate impreuna, iar cand un utilizator “da search”, cerinta e analizata de mai multe computere simultan. Daca “crapa” unul, raman celelalte. La fel au facut si cu baza de date a site-urilor de Internet indexate.
Americanii si-au creat propriul sistem de fisiere, Google File System care prevede stocarea unui fisier pe trei computere diferite. Daca se incearca accesarea fisierului, cel putin unul va raspunde prompt solicitarii. Componente mai ieftine folosite la inceputuri au evoluat si ele odata cu tehnologia, dar gigantul continua sa-si asambleze propriile computere. In lucrarea “Web search for a planet: the Google cluster architecture”, publicata de specialisti ai Google, este explicata pe indelete politica de costuri/performanta a companiei.
Ei au comparat un server cu opt procesoare cu 176 de servere cu cate doua procesoare fiecare. Cele din urma, solutia aleasa de Google, costa doar de trei ori mai mult, dar ofera de 22 mai multa putere de procesare. “Masinile se defecteaza fie daca sunt high-end, fie daca sunt mai slabe”, spun oficialii Google. Nu stie nimeni cate astfel de servere a ajuns sa cuprinda infrastructura Google, care tine acest lucru in secret. Ultima cifra, de 450.000 de servere a fost estimata de New York Times intr-un articol aparut anul trecut. “Construiesc o sursa informatica la o scara aproape inimaginabila. Cred ca Google e pe locul patru in topul producatorilor de computere din lume, dupa Dell, HP si IBM”, declara Martin Reynolds, analist Gartner, cotidianului New York Times.
Serverele se gasesc in 25 de centre imprastiate prin toata lumea, dar regele cautarilor pe Internet nu se poate opri aici. La sfarsitul lui 2006, a inaugurat un nou sediu la Dalles, langa raul Columbia din SUA, care cuprinde aproximativ 10.000 de servere. Pentru primavara lui 2009, americanii din Council Bluffs, statul Iowa, se pregatesc si ei sa primeasca alta baza a Google, iar un al treilea centru a fost anuntat de oficiali in Belgia, in Saint Chislain.
In aceste orase mici secretul privind activitatea Google e deplin. Oamenii implicati au semnat clauze de confidentialitate, iar cei care nu le-au semnat oricum respecta compania ca pe un binefacator care le-a crescut preturile terenurilor peste noapte si le-a creat mii de locuri de munca.
Multe computere laolalta inseamna un consum urias de electricitate. De altfel, factura de energie electrica a companiei se ridica undeva la 2 milioane USD pe luna. Gigantul a avut insa grija sa-si pozitioneze “fermele” de servere in orasele furnizoare de energie electrica. De pilda, viitoarea baza din Dalles e asezata langa barajul cu acelasi nume, care produce 1,8 milioane kW, dupa principiul castravetii din gradina sunt mult mai ieftini in gradina decat la taraba, dupa ce au fost transportati cativa kilometri.