Gigantul internet Google se pregătește de lansarea Nexus Two, smartphone-ul fiind realizat în colaborare cu Samsung.

Conform unor surse familiare situației, site-ul AndroidandMe scrie că noul telefon va fi anunțat de Samsung la 8 noiembrie, acesta urmând să fie disponibil la mai mulți operatori din SUA.

Noul telefon va dispune de sistemul de operare Android Gingerbread, care nu reprezintă versiunea 3.0 ci 2.3.

Printre caracteristicile tehnice se numără un procesor de 1,2GHz, o cameră foto de 5 megapixeli, 512 MB de RAM, memorie internă de 16 GB și un ecran tactil AMOLED de 4 inci (10 cm).