Teatrul Mic găzduiește luni, 21 martie, ora 17.30, cu ocazia Zilei Internaționale de Luptă împotriva Discriminării Rasiale, spectacolul “Google, țara mea!” (foto: Mircea Oculeanu), creat în 2009 de Mihaela Michailov și regizoarea Alexandra Badea. Pornind de la experiențe personale, de la situații de discriminare pozitivă sau de la clișee ale discriminării, fără să ocolească datele și statisticile oficiale, echipa de artiști a creat un spectacol viu despre lumea în care trăim.

Vizionarea spectacolului va fi urmată de discuții cu publicul. Invitați sunt studenți, cadre didactice, persoane publice, formatori de opinie, reprezentanți ai organizațiilor guvernamentale.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Discuțiile vor fi moderate de jurnalistul Mircea Toma și de președintele CNCD, Csaba Ferenc Asztalos.

Textul “Google, țara mea!” interesează organizatorii a fouă festivaluri din Franța. Piesa a fost lecturată în varianta franceză (traducerea Alexandra Lăzărescu) în cadrul Festivalului Transversales pe 18 martie, la Centrul Cultural Theo Argence de Saint-Priest în regia Alexandrei Badea și urmează a fi citită pe 1 aprilie la Teatrul Petit-Quevilly, în cadrul Festivalului Corps de Textes Europe, în regia lui David Bobee.