Google va lansa săptămâna aceasta a doua generație a tabletei Nexus 7 în cadrul unui eveniment care va avea loc pe 24 iulie în San Francisco, potrivit unor surse apropiate situației citate de presa internațională. Noua tabletă cu ecran LCD de 7 inch de la Google va avea, pe lângă camera foto frontală de 1,2 megapixeli disponibilă și pentru prima generație, și o cameră de 5 megapixeli pentru ca utilizatorii să poată fotografia, conform informațiilor furnizate pe site-ul Android Central.

Vechiul model Nexus 7 avea un procesor Nvidia Tegra 3 și o rezoluție de 1280 x 800, în timp ce noua generație va rula cu un procesor Qualcomm Snapdragon S4, iar rezoluția va fi de 1.980 x 1.200, notează The Telegraph. Noul model Nexus 7 va funcționa cel mai probabil cu sistemul de operare Android Jelly Bean 4.3, care va fi lansat în cadrul aceluiași eveniment. Varianta de 16GB a noii generații de tablete Google va costa 230 dolari, iar prețul modelului de 32GB va fi de 280 dolari, potrivit blogului de tehnologie Engadget.

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 22.07.2013