Google, cel mai popular motor de căutare din lume, va lansa joi un sistem mobil de plată care va permite consumatorilor să plătească notele de plată cu telefoanele în loc de carduri sau cash, scrie agenția de presă Reuters.
Liderul mondial în căutări și publicitate pe internet va lucra cu MasterCard, a doua mare rețea de plată cu cardul pentru a lansa sistemul, potrivit declarațiilor unor surse apropiate proiectului.
Încă din luna martie cotidianul Wall Street Journal scria că Google a format un parteneriat cu MasterCard și Citigroup pentru a dezvolta sistemul de plată. În prezent la acest parteneriat s-au alăturat magazine de retail precum Macy’s, American Eagle Outfitter și Subway, deși încă nu este clar dacă proiectul va fi lansat la nivel național în Statele Unite sau doar în New York pentru început.
După aproape un deceniu de la ideea oamenilor de știință, portofelul mobil este încă departe de a fi obișnuință pe plan global.
Încă de anul trecut Visa a testat platforma de plată cu mobilul cu mai multe bănci din Statele Unite.
“Este loc pentru mai mulți competitori”, a declarat Bill Maris, Managing Partner la Google Venture. Aceste servicii vor oferi consumatorilor posibilitatea de a economisi bani sau timp atunci când stau la coadă într-un supermarket. “Experiența de a cumpăra lucruri va fi mai bună, mai rapidă și mai ieftină”, a mai adăugat Maris.