Aeroporturile britanice vor fi echipate treptat cu scanere corporale, pentru sporirea controalelor de securitate dupa atentatul esuat din 25 decembrie asupra unui avion de linie american, a anuntat duminica premierul britanic, Gordon Brown, citat de AFP.
“Stim ca al-Qaida foloseste noi tipuri de arme si trebuie sa raspundem in consecinta”, a spus el, intr-un interviu difuzat de BBC1.
“Exista o noua forma de explozibili, care nu este identificata de echipamentele obisnuite. Trebuie sa mergem mai departe (…), Autoritatea Aeriana Britanica (BAA) a comandat deja scannere”, a adaugat Brown, referindu-se la agentia care administreaza majoritatea aeroporturilor britanice.
Nigerianul Umar Farouk Abdulmutallab, care a incercat sa arunce in aer un avion de linie american care zbura pe ruta Amsterdam – Detroit, a reusit sa ajunga in avion avand asupra sa explozibil ascuns in lenjeria de corp. Conform presei americane, el a afirmat ca a fost antrenat in Yemen de reteaua al-Qaida.