Din Australia cea depărtată s-a ivit o scriitoare foarte interesantă, Kate Morton, dar care are școala înaltă a prozei engleze. Scriam acum două sau trei numere despre debutul ei spectaculos, din 2006, cu romanul “Casa de la Riverton”, publicat la noi în iunie 2009: carte de citit vara, pe îndelete în răgazul vacanței, cuprinde povestea a două surori, a poetului sinucigaș și a casei extraordinare.
În această vară, Editura Humanitas fiction își răsfață cititorii cu al doilea roman, “Grădina uitată”, roman tot atât de frumos, mai complex și mai interesant: povestea celor trei femei din trei generații, cu destinul marcat de același loc magic – o grădină secretă, în buna și frumoasa tradiție a grădinilor englezești. Și nu lipsește conacul, nici istoria familiei plină de întâmplări dramatice și sentimente profunde, iubirea dintre frate și soră, devotamentul și prietenia verișoarelor, amestecul de ură și invidie a unei mame pentru intrusa care i-ar umbri fiica.
Cine sunt cele trei femei? Prima este Autoarea, care a născocit povești pentru copii destul de stranii, ultima se numește Cassandra și are pasiunea picturii și a desenului, veriga ce le leagă este Nell. Câteva dintre povești sunt inserate în roman, de altfel și la început și la sfârșit sunt plasate fragmente minunate dintr-o poveste. Ele, poveștile, au tâlcul lor: le fascinează pe rând pe Nell și pe Cassandra în copilărie, iar mai târziu au rol de far ce le ghidează și luminează ca să afle episoadele ascunse din viața Autoarei.
Romanul alternează trei fire: povestea lui Nell copil de câțiva ani, jucându-se de-a v-ați ascunselea cu Autoarea pe puntea unui vas, dar rămasă singură, ajunge în Australia, viața Autoarei cu momentele decisive până la plănuita călătorie cu fetița pe îndepărtatul continent, între ele drama Cassandrei, nepoata lui Nell, care primește o moștenire de care nu avea habar: o căsuță aproape de fabulosul conac, cumpărată cândva de bunica ei. Așa că istoriile curg în zigzag, între decenii diferite, mare parte a acțiunii se petrece în Anglia.
Dar marile teme care dau farmec și frumusețe cărții sunt copilăria (fie în mizeria orașului, fie în grădina cu labirintul ei ciudat), pierderea inocenței și destinul orb și jocurile sale cu fericirea și nefericirea oamenilor. Ele se proiectează într-o atmosferă când infernală (oraș și drumuri periculoase), când paradisiacă, prin intuiția unui suflet al fiecărui loc ce păstrează trecutul și-l reînvie pe neașteptate.
Kate Morton scrie mici istorii ale personajelor: Eliza, orfana plină de imaginație aduce aminte de copiii năpăstuiți din romanele dickensiene, Rose, verișoara ei și îngrozitoarea ei mamă au contururi ascuțite, demne de tăișul satirei sociale a lui Jane Austen, ca să nu mai vorbim de galeria personajelor masculine, ieșite din comun prin pasiunile lor: lordul fascinat de fotografie și de toate vietățile și plantele, tânărul pictor talentat, dar ușor de manipulat de femeile din jur.
În “Grădina uitată” se intersectează ingenios ficțiuni diferite: linia romanului gotic unde abundă misterele, proza cu tentă detectivistă (mi-a trezit pofta să recitesc “Femeia în alb”, romanul uriaș al lui Wilkie Collins) și romanele care au în miezul lor o altă carte (sau un tablou, o anume artă rară sau exotică) care captează ca o oglindă secretele invizibile. Dar, dincolo de miza pe mai multe formule care să atragă cititori cu gusturi diverse, romanul are o construcție riguroasă, cu multe simetrii și contraste.
Kate Morton scrie pentru marele public iubitor de povești incitante și-l cucerește. Din doi în doi ani publică un roman de succes: după “Casa de la Riverton” (2006), urmează “The Forgotten Garden” / “Grădina uitată” – locul 1 în topul bestsellerurilor din Australia, cea mai bine vândută carte a anului în Marea Britanie (după Sunday Times), iar în 2010 vede lumina tiparului cel de-al treilea roman al lui Kate Morton, “The Distant Hours”. Așadar o carte – un bestseller! Va păstra ritmul și va publica în 2012 al patrulea roman?
Kate Morton, Grădina uitată, traducere din limba engleză de Sânziana Dragoș, Editura Humanitas fiction, 2011, 480 pag.
ELISABETA LĂSCONI, eseist și critic literar. Absolventă a filologiei bucureștene (1980), doctorat susținut în 1998 cu o teză despre Sorin Titel, publicată în două cărți (“Oglinda lucioasă, oglinda aburită”, Ed. Amarcord, 2000; “Sorin Titel, Ciclul bănățean”, Ed. Univers, 2000).
Colaborări la revistele Adevărul literar și artistic, Caiete Critice, Cultura, România literară, Viața Românească.