Ați văzut vreodată un om năpădit de gînduri și furnici
îmbrăcat în mantia lepădată de un înger prost?
Mila și singurătatea le caut în fiece vară prin grădina maicii mele
roua pe care calc cu mișcarea înceată a poalei Domnului
cînd se plimba prin răcoarea grădinii și nu l-a văzut
pe Adam dinainte. Să vă spun
că Adam era Principiu și nu om din carne și oase?
Nu are rost eu sunt prieten cu mîinile mele
cu ele trebăluiesc prin galeriile cîrtiței pînă spre seară
om încăpățînat și singur
luceafărul în poziția nouă îmi aduce aminte
că nu am un acoperiș deasupra capului
mai ales iarna cînd se aude în lemnul pomilor cum joagărul lumii
taie deja viitoarea cruce a lui Iisus. Să vă spun
că nu era Principiu ci om din carne și oase?
Nu are rost dar mă crezi pe cuvînt că se va naște încă o dată
și va fi din nou urcat între tîlhari?
Măr nerod ros pe cînd erai pui de un iepure gras
am crezut mereu că vei trăi!
Crede și tu cînd urzica pirul și ridichea lunii
șoptesc în ploaie că grădina e un pămînt căzut din ciocul
rîndunicii africane în zbor peste Mediterana
– un meteorit intrat în atmosferă al cărui suflet vrea
să ia formă umană – și s-a odihnit pe gardul lui Sinan.
Din mușcătura ei sfîntă răsare mintea tuturor florilor
numele lor dau de gol lumea
așa cum mîna unei femei care încuie pe furiș ușa
dă de gol femeia care se întoarce la ziuă în patul bărbatului
doborît de tăria șnapsului de cucută.
Să vă spun că dragostea se împrumută
nu se oferă?
Nu are rost eu sînt un oracol prost.