Deschiderea celei de-a treia ediții a expoziției Grafica Românească ne arată că a mai trecut un an și roadele sale sunt aduse la lumină, spre aprecierea publicului, de trudnicii acestei arte. Ca și în anii anteriori, coordonatorul manifestării a fost prolificul și inspiratul grafician Ioan Cuciurcă, hotărât a-și jertfi parte din timpul personal de lucru pentru binele obștesc al breslei. Se cuvine a-i aduce mulțumiri și felicitări pentru acest travaliu deoarece minuțioasa organizare a unei asemenea expoziții de anvergură solicită la maximum pe organizator, supus la multe încercări și neajunsuri. Dar, caracter tare și hotărât, coordonatorul și-a dus la bun sfârșit și cu succes proiectul, realizat în parteneriat cu ArCub și prezentat la Galeria Căminul Artei. Grafica ’13 este o întreprindere de talie națională la care și-au trimis lucrări artiști din întreaga țară. Am putea-o considera chiar internațională pentru că vreo câțiva participanți își au reședința peste hotare (D. Botez la Roma, P. Rădulescu la Paris).
La fel ca în anii trecuți, pe simeze s-au alăturat artiști vizuali, practicanți, în mod obișnuit ai altor tehnici decât acelea care le-au cantonat atenția pentru acest eveniment expozițional. Așa că s-au întâlnit opere realizate de pictori, sculptori, artiști decoratori etc., la fel de abili în a se exprima prin acromatisme, în linie și pată, ca și atunci când folosesc uleiurile, lutul, fibrele textile sau alte materiale.
Angelica Alexe vede Tandrețea în acorduri de negru și aur, cu referiri la nuvela omonimă, neterminată, a lui Mateiu Caragiale. Evidente trimiteri livrești puteau fi observate și la alți expozanți: lucrarea Fără titlu a lui Emilian Mureșan, prin baia de sânge din colțul drept, sus, pare o ilustrație la „Patima roșie”, piesa lui Mihail Sorbul. Unii fac ilustrație cu adresă clară, precum Ioachim Nica la volumul de poezii „Scutier al iluziei” de Nicolae Mocanu – norii săi sunt învestiți cu valori sinestezice, evocând compoziția omonimă a lui Claude Debussy. Vladimir Ene ilustrează admirabil inutilitatea, nimicnicia umană, în Useless. Tematica mitologică încă poate suscita interes iar Doina Botez știe cum să o trateze, interesant, în Leda și Europa, rupând-o din sintaxa stabilită, cu mii de ani în urmă, de artiștii Eladei ce decorau cu figuri roșii ceramica neagră; plină de nerv, Botez o filtrează prin lecția Renașterii și o aduce în zona fantasmelor poetice de tip Chagall.
Prea puțini artiști mai sunt atrași de peisajul tradițional, dar aceia care îl slujesc o fac cu întreaga convingere și dăruire pentru a reprezenta frumosul natural în întreaga sa splendoare, precum Marieta Rodica Beșu (Plopi la Ostrov), Camelia Profirescu (Peisaj la Sălciile) și Alina Rizea Gherasim (Conac; Tescani) – cea din urmă într-o tehnică mixtă ce amintește serigrafiile lui Rauschenberg.
Imposibilitatea comunicării, claustrarea și claustrofobia, disperarea și însingurarea sunt teme comune pentru mai mulți expozanți: Cristina Dora Găurean (Bondage), Ada Muntean (Pe cord deschis 2), Viorica Edita Bodea Tătulea (Vignetă 2), Doina Mihăilescu (Autoportret) și Hermina Csata ( Alter ego). Trauma produsă de desprinderea de copilărie este magistral sintetizată de Ioana Andrei în Păpușile sale diafane dar cu priviri angoasante, pierdute în masa de albastru terifiant, cu care identifică necunoscutul, exteriorul și bestiarul tehnicist, acaparator și devorator. Apelând la un citat din Goya prin monstrul păros ce îngurgitează o pradă umană, George-Leon Mircea face operă de restituire a unor semne iconice pentru grafică în Linia Roșie. Nu este singurul care „citează” din alte epoci și din alte surse. În fond, opera de creație se clădește pe fundamente de milenii, imposibil de dat uitării atunci când memoria e bine garnisită cu lecturi și acumulări formale de la înaintași. Marius Jura propune o lucrare suprematistă (Matrice 2012 T.S./ F.H. 1 – N.). Olimpiu Bandalac redescoperă tașismul pe filieră gestualistă (Desen 02). Asediul ocult al lui Petre Dinu este o împletire între frotiu și gestualism. Cu atenția sa de reporter plastic al lumii contemporane, Ioan Horvath Bugnariu este inspirat de caligramele de pe zidurile orașului modern și oferă o viziune personală asupra unui Graffiti. Excurs în letrism fac Loretta Băluță Lorincz (Omagiu lui Eminescu I), Ana-Maria Rugescu (Înscrisuri) și Ioan Lăzureanu (The new @ge Gods I). Pentru Onisim Colta letrismul devine motiv de ironie: un Cântar de cuvinte pe al cărui taler se află o grămăjuie de litere disparate ca și când ar fi o cantitate de zahăr sau griș măsurată la băcănie pentru un client cu apetență pentru citit. Radu Igaszag expune un portret compus din fragmente de mozaic (Ștefan); lucrarea are și reversul tratat cu aceeași minuție acolo găsindu-se o bogăție de gestualism în dialog cu un letrism dezlănțuit între care vibrează siglele de meșter nipon și amprentele de artist. O evocare a lui Keith Haring se întâlnește în gravura în acvaforte a Adinei Sztrharszky intitulată Despre mine, unde sunt compuse sumedenie de siluete umane, cu capul în jos. Visul Silviei Ionel este o delicată sugestie a fluturărilor policrome ale subconștientului, similare aripilor de fluturi, cu specificele lor irizări. Cu propensiune pentru arta sacră, Marcel Munteanu schițează o Pieta. În lucrarea sa, Rodica Lomnășan face referiri la xilogravura țărănească (Fruct). Paul Rădulescu, plastician ce stăpânește un bogat muzeu imaginar dobândit prin studiul aprofundat al albumelor de artă, al erminiilor – fiindcă este atât autor de pictură murală pentru lăcașuri de cult cât și restaurator de icoane – și al lucrărilor din marile muzee ale lumii (ducându-și existența cu un picior în Capitala noastră și cu celălalt în aceea franceză), întrebuințează semne consacrate din perioada paleocreștină (ihtos, ancora, oranta) dar și clepsidrele ce măsoară ineluctabila scurgere a timpului la fel ca și consumarea dragostei în poetica sa lucrare Timpul Corabiei Speranță. Tripticul Studiu de lumină al Claudiei Tache evidențiază transparența unei perdele de nylon prin care străbat razele de soare. Posesoare a unor solide cunoștințe de tratare a materialității similare maeștrilor din școala neerlandeză a secolului al XVII-lea, Mirela Hagiu expune o natură statică surprinsă dintr-un unghi plonjant, cu efecte de textură vitroasă (Construcția luminii).
Pe lângă aceste lucrări bidimensionale, unii dintre participanți au optat pentru tridimensional: Atena-Elena Simionescu are un Experiment/Carte obiect ce se revelă secvențial și evoluează pe orizontală ieșind dintr-o cutie; tot de la o cutie pornește și Monica Vasinca pentru a-și suprinde admiratorii (Cubul lui Metatron). La alții, sugestia volumului este atât de mare încât privitorul poate cădea în capcana întinsă de autori dorind să atingă obiectul ca în cazul lui Ioan Doru Vlădoiu (Din foc și duh). Narațiunile romantice și aspirațiile spre tărâmuri mirifice sunt la ele acasă în compoziția Luciei Pușcașu (Călătorind departe). Speculând efectele optice obținute din juxtapunerea tonurilor primare, Ioan Cuciurcă dă frâu liber jocurilor pirotehnice spre a simula glisarea spre preeriile fără margini (Marile întinderi II: Glisare 1).
Reunind plasticieni de vârste diferite și cu preocupări diferite, Grafica Românească 2013 atrage și intrigă în același timp, stârnind dorința de a vedea mai mult din opera participanților și de a avea o curândă continuare, ca într-un serial TV de succes. Continuarea anul viitor, pe aceeași vreme!