Grecia negociază un al doilea program de sprijin european pentru a-și putea gestiona anul viitor datoriile, recesiunea împiedicând îmbunătățirea situației financiare a statului, potrivit AFP.

“Credem că Grecia are nevoie de un program suplimentar de ajustare”, a declarat șeful Eurogroup, Jean-Claude Juncker, după o întâlnire cu miniștrii de Finanțe din Germania, Franța, Italia, Spania și Grecia, cu președintele Băncii Centrale Europene și un reprezentant al Comisie Europene.

Presa germană a relatat că la această reuniune Grecia a evocat posibilitatea de a ieși din zona euro, informații dezmințite ulterior de participanți.

Pentru publicație elenă Naftemboriki, întâlnirea a marcat lansarea negocierilor privind un nou plan de salvare pentru Grecia.

Datoria Greciei ar putea crește de la 115% din Produsul Intern Brut (PIB) în mai 2010 la 152% din PIB la finele acestui an, în pofida unui ajutor de 110 miliarde de euro primit anul trecut de la Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional.

Principalul progres înregistrat în urma implementării reformelor cerute de UE și FMI este reducerea cu cinci puncte procentuale a deficitului bugetar într-un an, însă situația fianciară a statului este în continuare slabă din cauza persistenței fraudei și a recesiunii.

În aceste condiții, investitorii continuă să-și piardă încrederea într-un stat care susține că va putea accesa piețele financiare în 2012.

Randamentele obligațiunilor grecești cu scadența la zece ani, considerate nesustenabile pentru Grecia în vara anului trecut, când au atins 9%, au ajuns la aproape 15%, ceea ce limitează posibilitatea statului de a se finanța de pe piețe.