GRECIA

În Grecia unu din șase angajați lucrează în cadrul administrației publice, potrivit unui recesământ derulat la sfârșitul anului trecut de Guvernul elen. Astfel, numărul total al funcționarilor eleni se ridică la aproape 750.000 din cele 4,4 milioane de greci cu loc de muncă.

Înainte ca economia elenă să intre în derapaj și eventual să fie ținută în perfuzii financiare de creditorii internaționali funcționarii greci aveau puține griji în condițiile în care ei primeau în fiecare an atât un al treisprezecelea salariu, cât și un al paisprezecelea, dar și un pachet de alte avantaje.

Printre primele măsuri cerute de Uniunea Europeană și de Fondul Monetar International atunci când și-au dat acordul pentru a salva economia elenă a fost reforma administrației publice. În consecință, Guvernul de la Atena a suspendat angajările în sistemul public, a tăiat salariile și a eliminat definitiv cel de-al paisprezecelea salariu.

Funcționarii publici greci nu au stat însă cu mâinile în sân ieșind în stradă în mai multe rânduri în cadrul unor proteste violente care au paralizat timp de mai multe zile economia Greciei.

ROMÂNIA

Criza a “rărit” cu vreo 200.000 numărul angajaților din sectorul guvernamental, dar, de ani de zile, nimic nu pare să fi atins administrația și ea atinsă de restructurări.

Aceeași birocrație, aceleași cozi la plata taxelor, aceiași funcționari acriți, aceleași povești cu bazele de date care nu interacționează.

Avem, în continuare, aceleași vrafuri de dosare ca și în birourile administrației grecești.

Performantele funcționarilor de stat se traduc, până la urmă, și în nivelul de încasări de taxe, în nivelul de stres pe care îl provoacă cetățenilor interacțiunea cu funcționarii statului – care au oricum salarii cu mult peste media salariului net pe economie – iar aici administrația nu primește notă de trecere.

În ciuda avansului tehnologiilor, în România cetățeanul continuă să facă nenumărate drumuri pentru o simplă problemă – un certificat de înmatriculare, un aviz.

O administrație de ștampile peste ștampile și de timbre fiscale peste timbre fiscale.

Subiecte #administratia