Topul celor mai mari zece constructori cu capital autohton, care anul trecut au înregistrat afaceri cumulate de 1,3 miliarde de euro, este dominat de companii cu sediul în București și în Moldova. Astfel, firme precum Hidroconstrucția (deținută de management și asociația salariaților), Tehnologica Radion (Theodor Berna), Delta ACM ’93 (Florea Diaconu), Bog’Art (Raul Doicescu) și Euroconstruct Trading ’98 (Dan Beșciu și Sorin Vulpescu), deși derulează lucrări în toată țară, au sediile centrale în București. Pe de altă parte, în top sunt prezent și companii înregistrate în Moldova, așa cum sunt Spedition UMB, Tehnostrade (ambele controlate de Dorinel Umbrărescu și cu sediul la Bacău) sau Vega 93 din Galați (Corneliu Istrate).

În top mai sunt prezenți și un constructor timișorean, Confort SA (Georgică Cornu), dar și unul din Giurgiu, Romstrade (Nelu Iordache).

To­pul celor zece “grei” a suferit modificări ma­jo­re comparativ cu cel din 2009, în condițiile în care liderul a devenit Hidroconstrucția, cu afaceri de 232,1 milioane de euro și care în 2009 ocupa poziția secundă. Compania, care își are ori­ginile în Întreprinderea de Construcții Hi­dro­energetice, înființată în 1961, este deținută în pre­zent de management și de asociația salariaților. Pe de altă parte, “fruntașul” din 2010, con­struc­torul Romstrade din Giurgiu, controlat de omul de afaceri Nelu Iordache, a ajuns pe poziția a cincea după ce și-a înjumătățit afacerile la puțin peste 134 de milioane de euro.