Președintele rus Dmitri Medvedev a declarat că-și dorește un al doilea mandat, dar că nu va candida împotriva actualului premier Vladimir Putin, potrivit KyivPost. Președintele Medvedev a declarat că el și Vladimir Putin nu vor fi rivali în cadrul alegerilor din luna martie a anului viitor pentru că rivalitatea lor ar afecta țara.

Atât Medvedev, cât și Putin au declarat în mod repetat că vor decide mai târziu care dintre ei va candida pentru poziția de președinte al Rusiei în cadrul alegerilor viitoare. Putin, care a preluat poziția de prim-ministru în anul 2008 după ce a încheiat două mandate consecutive ca președinte, este considerat mai puternic, fiind așteptat să candideze pentru poziția de șef al statului.

Medvedev a declarat că-și va face publică decizia mai târziu. Acesta a adăugat că el și Putin au câteodată poziții diferite, însă a negat faptul că ar exista vreo divergență majoră între ei.