Cei 963 de sindicalisti de la fabrica Electrolux Romania din Satu Mare au intrat ieri in greva de avertisment, in fiecare din cele trei schimburi lucrul fiind intrerupt timp de doua ore, conform Mediafax.
Sindicalistii cereau o indexare a salariilor cu 42 de procente, esalonata in patru rate – o prima indexare cu 15 procente, iar restul de cate sapte procente.
Liderul de sindicat Sorin Faur a declarat ca, la negocierile care au avut loc, conducerea societatii le-a oferit angajatilor o indexare cu doar 14,23%. Negocierile vor continua joi, cand la Satu Mare este asteptat presedintele Consiliului de Administratie de la Electrolux Romania.
Potrivit lui Sorin Faur, daca nu se va ajunge la un acord intre parti, muncitorii vor declansa greva generala.
Carmen Georgescu, director de marketing si comunicare al Electrolux Romania nu a dorit sa comenteze situatia creata la Satu Mare. Contactata de Ziarul Financiar, Georgescu a spus: “Cat timp suntem in negocieri nu se poate declara nimic”.
Electrolux anunta anul trecut ca vrea sa-si dubleze in doi ani productia de aragazuri din cadrul fabricii sale de la Satu Mare, pe baza unor investitii de 2,7 milioane de euro. Aici vor fi transferate o parte din productia de aragazuri din Italia, Germania si Suedia. Investitiile totale ale grupului in Romania au depasit pana acum 11 mil. euro.
In prezent, la fabrica din Satu Mare se produc pentru piata interna de masini de gatit, marcile Zanussi si Electrolux, iar pentru export sunt produse si alte marci ale grupului suedez. Cea mai mare pondere in productie (80%) este destinata exportului.