Grigore Negosanu (1885-1953)

Cei mai multi dintre cunoscutii mei, indeobste persoane care se socotesc indreptatite sa aiba pareri despre orice are atingere cu subiecul Pictura si Pictori, trateaza cu distanta si chiar cu superioritate creatia unor artisti ca Grigore Negosanu. Desi nu numai ca n-o cunosc, dar nici nu au cum s-o stie. Iar daca spun “creatia unor Negosanu”, ca si cum ar fi vorba de o categorie, ce se defineste negativ prin oricare dintre numele apartinatorilor, e fiindca o serie de nume precum Negosanu, Ludosanu ori Secosanu trimit, prin insasi constructia lor, la un climat cultural ardelenesc, suficient, zonal si datat.
E ca si cum la Ludus sau Negosesti – de va fi existand un Negosesti – gasesti in toate casele intelighentei targului panze cuminti, lipsite de zvacnire vitala, de-ale fiilor satului, lucrari care, o data risipite si in Capitala, dau masura unui anumit tip de absenta a talentului.
Desi a pictat ani buni in tara Motilor, la Cluj – unde a avut cateva expozitii – si in cadrul Scolii de la Baia Mare – care si l-a adjudecat intre romanii de prestigiu in promovarea principiilor ei -, dupa 1940 n-a mai plecat din Bucuresti. Si tot aici si-a sfarsit cariera, cu tablouri oarecare, ce par a indreptati uitarea.
Grigore Negosanu nu era insa ardelean, ci buzoian, din comuna Canesti. La Iasi, la Academia de  Belle Arte, e bun prieten cu Tonitza si, curand, ii devine cumnat, prin sora sotiei sale. La Munchen, unde ajunge repede studentul favorit al celebrului si azi Friederich von Stuck, beneficiaza de un atelier adevarat, in comunitatea pictorilor cu o clientela bogata. Iar datorita renumelui de strain mai mult decat talentat, dobandit dar si construit nemteste in respect pentru ierarhiile sociale si pe regulile comerciale ale Bavariei, deschide un al doilea atelier de reprezentare, la Dachau.
E primit firesc in cercul de simpatizanti ai “Sezession”-ului munchenez, la expozitiile caruia participa si din care isi face un consistent reper estetic. Grigore Negosanu accede, prin casatoria cu Alberta Albertini, o profesoara de istoria artei la universitatea din oras, in cercurile culturale cele mai selecte. Alberta era fiica arhitectului italian Albertini, cu care Anghel Saligny a colaborat la Cernavoda.
La Paris, unde prezinta tablouri tot in gruparile secesioniste, e remarcat de Appolinaire, poate si pentru ca, avand atelierul in vecinatatea Rotondei, relatia cu cele mai neconventionale spirite ale Frantei se producea firesc. In tara, dupa ce a cutreierat marile capitale artistice ale continentului, Grigore Negosanu a cultivat, de asemenea, prientenii selective. Cu Octavian Goga, de pilda, care i-a deschis multe usi importante. S-ar putea zice ca Negosanu avea talent si la contactele umane. Galeria de portrete semnate de el, incepand cu acela al lui Caragiale, pictat la Berlin, la inceputul veacului, da seama de acest dar.
In cazul lui Negosanu se verifica observatia ca, intocmai norocului, nici talentul nu e harazit artistului pentru toata viata. Julien Green nota in “Jurnal” ca, la destui tineri, cum li s-a sfarsit tineretea, li s-a imputinat si talentul. Stramutat dintr-un Munchen al tuturor oportunitatilor, asadar dintr-un mediu unde firea si harul se favorizau reciproc, si evoluand tot restul vietii la hazard in tara, intr-o lume in care talentul de portretist nu interesa decat incidental si in nici un caz ca unitate superioara de mestesug – dupa ce Eustatiu Stoenescu i-a asigurat un culoar personal privilegiat -, Negosanu nu s-a mai regasit in registrul de sus al performantei spirituale decat rareori.
Temeinica, invatatura muncheneza se discredita rapid in Romania, unde importul de idei din Franta avea, in mod traditional, piata. Spre deosebire de Germania, Franta ii deprindea pe majoritatea tinerilor sositi aici sa se faca artisti, cu amagirea ca se poate si fara truda, ca exista intotdeauna drumuri mai scurte catre glorie.
Grigore Negosanu nu-i singurul pictor format pe directia Viena-Munchen, care s-a simtit obligat sa-si revizuiasca toate reflexele de atelier, la varste cand acest lucru nu mai e posibil. In prima jumatate a existentei sale de artist, Negosanu a pictat inspirat, in a doua, corect.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar