Investitorii care au cumpărat cu entuziasm acțiunile companiei americane Groupon, care vinde pe internet cupoane de reducere pentru diverse produse și servicii în mai multe țări din lume, inclusiv România, în valoare de 946 de milioane de dolari (766 mil. euro) în decembrie 2010 s-au ales cu pierderi de milioane de euro după listarea companiei pe bursa americană, prețul acțiunilor ajungând cu 75% sub cel de emisiune, scrie Business Insider.

Cu zece luni înainte de listarea pe piața de capital americană, Groupon a vândut în noiembrie 2010 acțiuni în valoare de 766 milioane de euro investitorilor nerăbdători să “intre” într-una dintre companiile cu cea mai mare creștere din istorie.

Tranzacția a fost o adevărată afacere pentru acționarii Groupon, mai ales pentru directorul companiei, Eric Lefkovsky, care a încasat 318 milioane de dolari (257 mil. euro), pe lângă cele 67 de milioane de dolari (54 mil. euro) dintr-o tranzacție anterioară și pentru Andrew Mason care a încasat în total 31 de milioane de dolari (25 mil. euro).

Emisiunea care a avut loc în decembrie 2010 s-a făcut la un preț de 7,90 de dolari pe acțiune. Zece luni mai târziu, Groupon s-a listat la un preț de 20 de dolari pe acțiune. Titlurile de valoare au “sărit” la 30 de dolari în prima zi și apoi s-au stabilizat la minimul de 20 de dolari. De la acest nivel, prețul acțiunilor Groupon au intrat pe o pantă descendentă, ajungând săptămâna trecută la 4,75 de dolari, cu 75% sub prețul inițial de listare.

Prețul de închidere de săptămâna trecută este mai mic și față de prețul de emisiune al acțiunilor companiei din decembrie 2010 cu aproape 40%.

Andreessen Horowitz, una dintre companiile care au investit în Groupon la sfârșitul lui 2010 și-a vândut participația în luna iunie, informează Wall Street Journal. Prețul acțiunilor au fost “tăiate” la jumătate față de momentul ofertei publice inițiale. Andreessen Horowitz a câștigat aproape 14 milioane de dolari (11 mil. euro) din investiția în valoare de 40 de milioane de dolari (32 mil. euro).