Grup Feroviar Român, controlat de Gruia Stoica, și-a majorat participația în cadrul producătorului de vagoane Remar Pașcani (RMAR) la 90,9%, după ce a cumpărat săptămâna trecută un pachet de 1,3% din acțiuni de pe piața RASDAQ pentru 600.000 de lei (140.000 de euro). Compania este evaluată în prezent la circa 41,5 mil. lei (9,7 mil. euro). În primul semestru Remar a realizat afaceri de 44,9 mil. lei, în creștere cu 4,5% față de perioada similară a lui 2010, și un profit net de 1,7 mil. lei, la jumătate față de primul semestru al anului precedent. Remar are capitaluri proprii de 76 mil. lei și datorii de 68 mil. lei.