Grupul finlandez Nokia, prezent și în România, va începe la
sfârșitul lunii aprilie discuții cu reprezentanții angajaților
pentru reduceri substanțiale ale numărului de locuri de muncă, ca
urmare a încheierii unui parteneriat cu Microsoft, a anunțat
producătorul de telefoane mobile.
Nokia a anunțat reprezentanții angajaților că discuțiile “vor
începe spre sfârșitul lunii aprilie”. Planuri precise asupra
reducerii numărului de locuri de muncă nu au fost încă făcute, a
declarat președintele Nokia Jorma Ollila.
Acțiunile Nokia au pierdut aproape 30% de la anunțarea, în februarie, a parteneriatului cu Microsoft. Grupul Nokia este prezent și în România, cu o fabrică de telefoane mobile la Jucu, în apropiere de Cluj-Napoca, unde are peste 4.000 de angajați.