Grupul elen OTE, proprietarul companiilor locale Romtelecom, Cosmote și Germanos, nu a dorit să comenteze afirmațiile făcute săptămâna trecută de ministrul comunicațiilor Valerian Vreme, potrivit cărora pachetul de 46% din Romtelecom valorează un miliard de euro iar compania de telefonie fixă ar trebui să fuzioneze cu operatorul de telefonie mobilă Cosmote.
“Nu avem comentarii în legătură cu subiectele menționate”, a precizat pentru ZF Elpida Trizi, Media Relations Manager al grupului elen OTE.
Ministrul comunicațiilor Valerian Vreme a declarat la finele săptămânii trecute că statul român are în plan să listeze la bursă acțiunile pe care le deține la Romtelecom, cel mai mare operator de telefonie fixă, dacă negocierile cu grupul elen OTE privind vânzarea pachetului de 46% din acțiuni eșuează.
“Așteptăm oferta OTE. Dacă va fi apropiată de așteptările noastre, vom vinde grupului elen acțiunile deținute la Romtelecom, după ce în prealabil vom consulta mai mulți analiști în privința ofertei. N-aș vinde în cazul unei oferte cu mult sub un miliard de euro”, a spus Vreme.