Globalizarea economiei ridică pro­vocări pe care multe gu­ver­ne ale lumii le-au ignorat sau la care nu au găsit încă răs­pun­suri, ceea ce riscă să adân­cească prăpastia dintre bogați și săraci, scrie Jeffrey D. Sachs, profesor de științe economice și director al Institutului Pământului la Uni­versitatea Columbia, pentru portalul Project Syndicate. Sachs, de asemenea, consilier al secre­tarului general al ONU, consideră că gu­vernele ar trebui să cheltuiască mai mult cu edu­cația, pentru a îmbunătăți competitivitatea ti­nerilor, cu infrastructura și tehnologia.

Trăim într-o epocă în care cele mai importante forțe care influențează economia sunt globale, nu locale, notează Sachs. Ceea ce se întâmplă în China, India sau sau în altă parte a lumii afectează chiar și o economie mare precum cea a SUA. Fenomenul, globalizarea economică, aduce beneficii importante, printre care răspândirea tehnologiilor avansate pre­cum internetul și telefonia mobilă. Globa­liza­rea reduce, de asemenea, considerabil sărăcia în multe economii emergente, iar din acest mo­tiv economia mondială trebuie să rămână deschisă și interconectată.

Pe de altă parte, globalizarea a creat pro­ble­me majore care trebuie rezolvate. În primul rând, a favorizat evaziunea fiscală la scară lar­gă prin proliferarea rapidă a paradi­su­rilor fis­cale. Companiile multinaționale au acum mai multe oportunități ca niciodată să ocolească legislațiile naționale din domeniul taxelor.

Mai mult, globalizarea a creat pierzători, cât și câștigători. În țările cu venituri mari, în special din SUA, Europa și în Japonia, cel mai mare pierzător este forța de lucru căreia îi lipsește pregătirea necesară pentru a concura eficient cu forța de muncă mai ieftină din țările în curs de dezvoltare. Cel mai sever loviți sunt muncitorii din țările bogate care nu au studii înalte. Acești muncitori și-au pierdut locurile de muncă cu miile, iar cei care au reușit să-și păstreze locul de muncă și-au văzut salariile stagnând sau, mai grav, scăzând.

Globalizarea a alimentat, de asemenea, fenomenul de contaminare. Criza financiară din 2008 a început pe Wall Street Journal și s-a răspândit rapid în întreaga lume, forțând liderii marilor economii să coopereze pentru salvarea băncilor și sistemelor financiare. Schimbarea climei, bolile infecțioase, tero­ris­mul și alte pericole care pot trece granițele cu ușurință cer soluții globale similare.

Globalizarea cere, în aceste condiții, poli­tici guvernamentale “deștepte”. Guvernele ar trebui să promoveze educația de calitate pentru a se asigura că tinerii sunt pregătiți pentru a face față concurenței globale. Guver­nele ar trebui să îmbunătățească produc­tivitatea prin construirea de infrastructură mo­dernă și să promoveze știința și tehnologia. De asemenea, statele ar trebui să coopereze la nivel global pentru a controla mai bine acele părți ale economiei, în special finanțele și me­diul, ale căror probleme se pot propaga în alte regiuni.

Statele lumii au, în aceste vremuri, nevoie de mai mult guvern și nu de mai puțin. Rolul guvernului trebuie, de asemenea, modernizat în linie cu provocările specifice pe care le ridică o economie mondială interconectată.

În SUA, cea mai mare economie a lumii, gu­vernul nu a reușit să înțeleagă și să răspundă pro­ble­melor globalizării, cu toate că feno­menul a început să influențeze economia americană încă din anii 1970. În loc să răs­pun­dă globalizării cu mai multe cheltuieli pentru educație, infrastructură și tehnologie, fostul președinte Ronald Reagan a câștigat voturile ale­gătorilor în 1980 promițând să diminueze cheltuielile guvernului și să taie taxele.

Timp de trei decenii SUA merg în direcția greșită, reducând rolul guvernului în economie fără a promova investițiile de care este nevoie pentru a moderniza economia și forța de muncă. Bogații au beneficiat de această politi­că pe termen scurt datorită unor scutiri ma­sive de taxe. Accesul săracilor la locuri de mun­că s-a redus însă, așa cum s-au redus și ser­viciile asigurate de guvern. Inegalitatea eco­no­mi­că a atins maximul de după Marea Depresiune economică din anii 1930.

Aceste trenduri au fost exacerbate de po­liticile interne. Bogații și-au folosit averile pen­tru a strânge mai bine hățurile puterii. Ei plă­tesc pentru campaniile costisitoare ale preșe­dinților și politicienilor și sunt ajutați, la rândul lor, de cei pe care-i sponsorizează, adesea, pe chel­tuiala societății. Același sindrom, în care bo­gații au câștigat controlul sistemului politic, a apărut în multe alte state. Reversul medaliei este că peste tot în lume au apărut semne că populația nu mai tolerează guvernele care dau o atenție deosebită boga­ți­lor, ignorând celelal­te clase sociale. Printre exem­ple se poate menționa valul de proteste care a început cu primăvara arabă, s-a pro­pa­gat în Israel, a tul-burat Marea Britanie, iar în prezent pare să fi atins SUA.

În SUA președintele Barack Obama își mută vederile politice spre stânga. După trei ani în care administrația sa i-a răsfățat pe liderii ma­rilor corporații, a început să înțeleagă nevoia ca bogații să plătească impozite mai mari. Schimbarea vine însă spre finalul mandatului, iar Obama ar putea favoriza în continuare bogații și Wall Street-ul în schimbul contribuțiilor acestora pentru campania electorală, Există însă o scânteie de speranță că președintele va promova o politică bugetară mai corectă.

Mai multe guverne europene, inclusiv Spania, Danemarca și Grecia, par de ase­me­nea că merg în aceeași direcție. Ma­dri­dul a impus recent o nouă taxă pe averile celor cu ve­nituri mari.

Comisia Europeană a propus introducerea unei taxe pe tranzacțiile financiare prin care speră să strângă 75 de miliarde de dolari anual. CE a recunoscut, astfel, că sectorul financiar este prea puțin impozitat.

Economiile cu cel mai mare succes sunt, în pre­zent, cele din Scandinavia. Folosind taxe mai mari pentru finanțarea nivelului ridicat al serviciilor guvernamentale, aceste țări au echi­li­brat prosperitatea ridicată cu justiția socială și sus­tenabilitatea în mediul înconjurător.