Guvernul a aprobat, luni, proiectul de modificare a Codului
Muncii și va trimite documentul la Parlament, în vederea angajării
răspunderii.
Premierul Emil Boc și ministrul Muncii, Ioan Botiș, vor susține o
conferință de presă pe această temă la ora 18.15, a precizat
purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Proiectul a fost discutat de Executiv în primă lectură în ședința
de miercuri, iar Guvernul a anunțat că așteaptă avizul Consiliului
Economic și Social, înainte de a aproba documentul.
Vineri reprezentanții Guvernului și cei ai sindicatelor au analizat
noua formă a Codului Muncii, dar fără să ajungă la un acord în
privința modificărilor.
Opoziția și-a anunța intenția de a depune o moțiune de cenzură
împotriva Guvernului, după angajarea răspunderii.
Politică
Guvernul a aprobat modificările Codului Muncii, în vederea angajării răspunderii
Guvernul a aprobat, luni, proiectul de modificare a Codului Muncii și va trimite documentul la Parlament, în vederea angajării răspunderii.