Guvernul a decis prin ordonanță de urgență dublarea redevenței pentru aur, platină și argint, de la 4% la 8% din valoarea producției, și majorarea redevenței de la 4% la 6% pentru celelalte produse miniere, precum cărbunele și apele minerale, o cotă de 20% din taxe urmând să fie cedată autorităților locale.
Ordonanța, adoptată în ultima ședință a anului trecut, prevede creșterea redevențelor la 6% pentru producția de cărbuni, minereuri feroase, neferoase, de aluminiu și roci aluminifere, metale radioactive, pământuri rare, pietre prețioase și semiprețioase, dar și pentru ape minerale terapeutice, ape termominerale, ape geotermale și gazele care le însoțesc, gaze necombustibile, nămoluri și turbe terapeutice și la 8% din valoarea producției pentru minereuri de metale nobile (argintul, aurul, mercurul, ruteniu, osmiu, rodiu, iridiu, paladiu și platina). Redevența minieră cuvenită bugetului de stat pentru ape minerale naturale se stabilește la sursă, în echivalentul a 6 euro/1.000 litri, la cursul BNR de la data plății, se arată în ordonanță. În același timp, redevențele pentru veniturile brute realizate din transportul și tranzitul petrolului vor crește de la 10 la 15%, iar cele pentru înmagazinarea subterană a gazelor de la 3% la 5%.Pentru substanțe nemetalifere, roci magnetice, calcar industrial, dolomită, gresie, argilă, marnă, nisip, piatră ponce, cretă, redevența va reprezenta echivalentul în lei a 0,80 euro pe unitatea de producție minieră, iar pentru bazalt ornamental, marmură, travertin va fi aplicată o redevență echivalentă în lei a 3,50 euro pe unitatea de producție.
Pentru săruri haloide, redevența va reprezenta echivalentul în lei a 1 euro pe unitatea de producție.
Gabriel Resources, care a concesionat în vederea exploatării cel mai important zăcământ de aur din România, a anunțat că așteaptă ca Guvernul să clarifice dacă majorarea redevenței se aplică și proiectului Roșia Montană, dezvoltat de compania canadiană în parteneriat cu statul.