Guvernul a redus perioada de adopție a unui copil, stabilind ca
un copil cu părinți necunoscuți să poată fi adoptat la 30 zile după
obținerea certificatului de naștere, iar un copil aflat în
îngrijirea statului să fie adoptabil după un an în care părinții se
arată dezinteresați de situația acestuia.
Decizia a fost luată în ședința de miercuri a Guvernului.
Purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean, a declarat că
Guvernul a decis, “la cererea primului-ministru”, să mențină
reglementările în vigoare privind adopțiile internaționale, fiind
astfel modificate doar procedurile legate de adopțiile
interne.
Conform secretarului de stat din Oficiul Român pentru Adopții
(ORA), Bogdan Panait, în baza modificărilor decise de Guvern, un
copil cu părinți necunoscuți va putea fi adoptat la 30 zile după
obținerea certificatului de naștere, iar un copil aflat în
îngrijirea statului va fi considerat adoptabil după un interval de
un an în care părinții se arată dezinteresați de situația
acestuia.
Va fi introdusă și proba ADN în cazul persoanelor care recunosc un
copil rezultat dintr-o relație extraconjugală, în vederea
adopției.
Perioada de adopție și postadopție va fi monitorizată de către
autorități timp de doi ani.
Secretarul de stat ORA a arătat că prin aceste modificări se
urmărește creșterea numărului de copii adoptabili.
Eveniment
Guvernul a redus perioada în care poate fi adoptat un copil
Guvernul a redus perioada de adopție a unui copil, stabilind ca un copil cu părinți necunoscuți să poată fi adoptat la 30 zile după obținerea certificatului de naștere, iar un copil aflat în îngrijirea statului să fie adoptabil după un an în care părinții se arată dezinteresați de situația acestuia.