Guvernul de coaliție ar trebui să se “implice într-un nou program radical de privatizări”, conform think-tank-ului britanic Adam Smith Institute, citat de BBC News. Institutul estimează că guvernul ar putea atrage până la 90 de miliarde de lire sterline (102,5 miliarde de euro) dacă ar vinde participații în diverse companii, de la Network Rail și Royal Mint până la Royal Bank of Scotland. Apelul institutului vine la două zile după ce Vince Cable, secretarul guvernamental pentru afaceri, a confirmat faptul că Royal Mail va fi privatizată. Guvernul s-a angajat în același timp să-și vândă participațiile deținute în cadrul băncilor când condițiile vor permite acest lucru. Printre alte companii pe care guvernul ar putea să le privatizeze se numără Scottish Water, Trust Ports, Northern Ireland Water, Met Office, Student Loan Book, National Air Traffic Services, British Waterways, Channel 4 și BBC Worldwide, divizia comercială a BBC.
Business Internaţional
Guvernul britanic poate strânge peste 100 de miliarde de euro din privatizări
Guvernul de coaliție ar trebui să se „implice într-un nou program radical de privatizări“, conform think-tank-ului britanic Adam Smith Institute, citat de BBC News.