Guvernul a suspendat până la 31 decembrie 2012 procedurile pentru listarea la Bursă a unor pachete de câte 5% în companiile deținute de Ministerul Transporturilor, invocând criza financiară.
Valoarea cumulată a celor opt companii, printre care cele mai importante sunt Aeroportul Internațional Henri Coandă, Aeroportul Aurel Vlaicu și Administrația Porturilor Maritime Constanța, se ridică la peste 500 mil. euro, conform unor evaluări realizate de firma de brokeraj Raiffeisen Capital & Investment pe baza multiplilor companiilor similare listate pe alte piețe. Listarea lor ar mai fi dezmorțit Bursa de la București, după doi ani în care ofertele publice inițiale (IPO) au lipsit. “În contextul actual, apare necesitatea imperioasă de a elimina consecințele negative ale demarării procedurilor de listare pe piață a acțiunilor într-o perioadă de gravă criză economică, care ar conduce la posibila denaturare artificială a valorii acestora, în defavoarea statului. Având în vedere că actuala perioadă este marcată de criza financiară globală, considerăm că prin continuarea demersurilor pentru derularea ofertelor publice de vânzare de acțiuni în vederea admiterii acțiunilor la tranzacționare fără o analiză prudențială asupra stabilirii momentului optim de demarare a ofertelor publice secundare, prin care să se încerce maximizarea prețului acțiunilor, ar putea fi lezate interesele statului”, se arată într-un document guvernamental obținut de Mediafax. Guvernul vine astfel cu un mesaj contradictoriu după ce în urmă cu doar două luni lucra la un proiect privind listarea la Bursă a unor participații în cadrul companiilor din sectorul energetic controlate de Ministerul Economiei.
Mai mult, ministrul economiei Adriean Videanu anunța în mai că în termen de nouă luni va lista la Bursă un pachet de acțiuni al producătorului de gaze Romgaz Mediaș, una dintre cele mai valoroase companii controlate de stat.
Procedurile pentru listarea companiilor controlate de Ministerul Transporturilor au început în urmă cu câțiva ani, iar pentru majoritatea intermediarii au fost selectați încă din 2008.
Cele opt companii sunt controlate în proporție de 80% de Ministerul Transporturilor, iar Fondul Proprietatea, controlat tot de stat, deține câte 20%.