Proiectul de buget pe 2011 al Ungariei include proiecții până în
2014 privind veniturile obținute din taxele speciale aplicate
industriilor financiar-bancare, de retail, telecom și energetică,
potrivit unui material publicat pe site-ul oficial al parlamentului
maghiar, scrie Bloomberg.
Guvernul maghiar, condus de premierul Viktor Orban, anunțase
inițial că aceste taxe vor fi introduse doar pe perioada a trei
ani, între 2010 și 2012.
Gyorgy Kopits, directorul consiliului fiscal din Ungaria, a
confirmat prelungirea perioadei în care va fi aplicată taxa
specială. “Știam deja că se plănuia o creștere a veniturilor
echivalentă cu 5% din PIB pentru finalul perioadei luate în calcul.
Ceea ce nu știam însă, și ministerul (economiei – n. red.) și
nimeni nu a discutat despre acest lucru, este că aceste taxe
speciale vor fi menținute până în 2014”.
Directorul consiliului fiscal a mai spus că guvernul intenționează
să rețină în bugetul de stat 380 de miliarde de forinți (1,4
miliarde de euro) pe an din contribuțiile angajaților maghiari la
fondurile de pensii private obligatorii chiar și după 2011, când
actuala reglementare care suspendă transferurile către fondurile
private va expira.
Budapesta estimează că va obține venituri de 348 miliarde de
forinți (1,27 miliarde de euro) în 2011, de 260 de miliarde de
forinți (950 de milioane de euro) în 2012 și de câte 179 miliarde
de forinți (650 de milioane de euro) în fiecare din anii 2013 și
2014 din taxele speciale aplicate sectoarelor financiar, de retail,
telecom și energetic.
La finalul săptămânii trecute, ministrul ungar al economiei Gyorgy
Matolcsy a anunțat că guvernul de la Budapesta nu are altă variantă
decât să limiteze puterile Curții Constituționale, în caz contrar
așa-numitele “taxe de criză” ar putea fi declarate
neconstituționale.
Oficialul de la Budapesta a estimat de asemenea că, până în 2015,
în economia maghiară se vor mai crea încă 400.000 de locuri de
muncă și a declarat că guvernul din care face parte a hotărât să
creeze un sistem de pensii pe două piloane. Ministrul maghiar a
confirmat faptul că bugetul pe 2011 este construit practic pornind
de la trei premise: creștere economică de 3%, inflație anuală de
3,5% și datorie publică mai mică.
Erste reduce cu 9% personalul din Ungaria din cauza
suprataxei
Subsidiara ungară a băncii austriece Erste Bank își va reduce
personalul cu 250 de angajați, sau 9% din total, deoarece
capacitatea unității de a genera venituri este limitată de
suprataxarea sistemului bancar și de criza economică, potrivit
publicației Napi Gazdaság, preluată de Portofolio.hu. Suprataxarea
sistemului bancar și criza economică afectează, totdată, și
activitatea de creditare a subsidiarei ungare a Erste. Grupul
austriac a anunțat că reducerea costurilor și controlarea mai
strictă a acestora va trebui coroborate cu diminuarea personalului
pentru a da băncii posibilitatea să-și susțină operațiunile pe
termen lung, în condițiile actualului mediu economic și de afaceri.
Taxa suplimentară impusă băncilor de guvernul de la Budapesta este
o povară extraordinară pentru Erste și pune în pericol operațiunile
pe termen lung ale instituției de credit, potrivit Erste Ungaria.
K&H Bank, unitate a grupului belgian KBC, are în vedere
reduceri drastice de personal printre posibilele soluții necesare
amortizării impactului noii taxe bancare, notează Napi
Gazdaság.