Membrii cabinetului Boc vor prezenta in cadrul sedintei Executivului de miercuri o informare preliminara cu privire la restructurarea, comasarea si desfiintarea agentiilor guvernamentale.

Potrivit unei analize a ZF, in subordinea Guvernului se afla 244 de agentii, autoritati, companii nationale si regii, avand inca un numar neclar de angajati, dar ale caror salarii le depasesc uneori cu mult pe cele ale ministrilor.

Ministrul finantelor Gheorghe Pogea a cerut in urma cu o saptamana ministrilor sa reduca cheltuielile de personal cu 5% fata de suma aprobata initial pentru acest an, invocand proasta colectare a veniturilor bugetare in primele luni ale anului.