Guvernul va infiinta la 1 iulie “Registrul operatorilor intracomunitari”, care va include toate persoanele impozabile si companiile care efectueaza operatiuni intracomunitare, masura avand ca scop o mai buna monitorizare a acestora, cresterea veniturilor la buget si diminuarea evaziunii fiscale. “Incepand cu data de 1 iulie 2010, se infiinteaza «Registrul operatorilor intracomunitari», care cuprinde toate persoanele impozabile si persoanele juridice neimpozabile care efectueaza operatiuni intracomunitare”, se arata intr-un proiect de ordonanta de urgenta privind unele masuri pentru combaterea evaziunii fiscale. Initiativa a fost anuntata anterior de presedintele ANAF, Sorin Blejnar, care a afirmat ca va fi creat un registru operativ intracomunitar.