Guvernul își va angaja răspunderea în Parlament pe noul Cod al Muncii marți, 8 martie, la ora 10.00, iar parlamentarii pot depune amendamente până vineri, la ora 20.00, informează Mediafax Business.

“S-a stabilit foaia de parcurs a angajării acestei răspunderi. S-a stabilit termen ca domnul prim-ministru să se prezinte în Parlament pe 8 martie, la ora 10.00. Până atunci, până vineri, la ora 20.00, se vor depune de către cei interesați amendamente”, a anunțat vicepreședintele Senatului Ioan Chelaru, după ședința Birourilor Permanente reunite.

El a mai spus că, dacă se va depune moțiune de cenzură, documentul fiind în pregătire, probabil va fi stabilită o nouă foaie de parcurs pentru citirea moțiunii, pentru dezbaterea acesteia și pentru vot.

“Discuții deosebite nu au fost cu privire la foaia de parcurs. (…) Până vineri se vor depune amendamentele, probabil că sâmbătă și duminică Guvernul ar trebui să se aplece asupra amendamentelor – eu m-aș bucura s-o facă, dar probabil că nu o s-o facă, iar marți, ora 10.00, domnul prim-ministru va fi prezent pentru a-și angaja răspunderea”, a mai spus Chelaru.