Pragul valoric al contractelor de la care autoritățile pot cumpăra direct produse, servicii sau lucrări, fără să fie obligate să inițieze licitații publice, va fi majorat în ședința de marți a Guvernului și urmează să fie aplicat la noul nivel începând cu 1 ianuarie 2013.

Președintele Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP), Lucian Dan Vlădescu, a precizat ieri că propunerea sa este ca pragul achizițiilor directe să fie dublat de la 15.000 euro la 30.000 euro, dar decizia finală va aparține Guvernului.

Întrebat care sunt argumentele ridicării acestui prag în condițiile în care, în cazul programelor finanțate din fonduri europene, Comisia Europeană a reclamat numeroase nereguli și chiar fraude în sistemul de achiziții publice, președintele ANRMAP a susținut că valoarea achiziților directe este mică în raport cu suma totală a achizițiilor publice.

Potrivit statisticii ANRMAP, cuantumul procedurilor de achiziție publică situate între 1 euro și 30.000 de euro este de 17% din totalul procedurilor, iar ca valoare reprezintă 0,97% din suma achizițiilor publice.

Vlădescu a invocat totodată ca argument faptul că de multe ori o procedură de achiziție publică generează cheltuieli mai mari din partea autorității contractante decât atunci când aceasta realizează o achiziție directă.

În ordonanță, majorarea pragului de achi­ziții directe este explicată prin “flexibi­liza­rea procesului de atribuire a contractelor de achiziție publică, având în vedere și gradul scăzut de absorbție a fondurilor europene”.

În cazul pragurilor pentru achizițiile publice cu proceduri, președintele ANRMAP a declarat că valorile au fost corelate ultimului regulament european în domeniu.

Conform modificărilor ce vor fi aduse sistemului de achiziții publice, orice achiziție directă mai mare de 5.000 de euro va trebui notificată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), sub rezerva unei amenzi de 2.000 lei pentru autoritatea contractantă.

Peste pragul de 30.000 de euro, autoritatea con­tractantă “poate” aplica procedura de ce­rere de oferte în cazul în care valoarea estimată, fără TVA, a contractului de achiziție publică este mai mică decât echivalentul în lei al sumei de 130.000 de euro pentru contractul de furnizare și cel de servicii și de 5 milioane euro pentru contractul de lucrări.

Pentru aceste cazuri, actualele reguli sta­bi­lesc că autoritatea contractantă “are obli­gația” de a aplica procedura de cerere de oferte.

Eliminarea obligației autorităților contrac­tante de a aplica procedura de cerere de oferte dacă valoarea estimată este mai mică decât cea men­ționată este explicată în document prin faptul că este eliminată și posibilitatea de a uti­li­za procedura de licitație restrânsă atunci când autoritatea contractantă cunoștea că pe piață există un interes foarte mare pentru con­tractul de achiziție publică ce urma a fi atribuit și do­reș­te “să limiteze” numărul de candidați selec­tați. Contractul de achiziție publică va fi un act asi­milat actului administrativ și nu va mai fi ca­ta­logat drept contract comercial, astfel încât toate litigiile vor fi soluționate de curțile de apel ale secțiilor de contencios administrativ și fiscal.

Președintele ANRMAP a mai precizat că, în urma adoptării ordonanței de urgență, va fi adoptată și o hotărâre de guvern care va modifica legislația secundară cu privire la procedurile de achiziție publică, astfel încât, de exemplu, o autoritate contractantă să fie obligată să publice în SEAP toate ordinele de plată emise în favoarea operatorului căruia i s-a atribuit un contract de achiziție publică.