Guvernul a eliminat condiția impusă firmelor care contestă în instanță un contract de parteneriat public-privat (PPP) de a depune o garanție de 2% din valoarea contractului, dar a decis în schimb să le oblige la plata unei sume fixe și a unei cote de până la 1% din valoarea contractuală.
În același timp, firmele care formulează plângeri la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), dar ale căror contestații sunt respinse de către Consiliu vor fi de asemenea obligate să cedeze statului o sumă fixă și o cotă procentuală din valoarea contractului. Suma va fi reținută din garanția de participare impusă fiecărui ofertant în parte și nu va fi restituită decât dacă firma în cauză contestă în instanță decizia CNSC și obține în justiție câștig de cauză.Noile reguli au fost stabilite de Guvern printr-o ordonanță de urgență care modifică Legea parteneriatului public-privat. Guvernul nu a anunțat proiectul ordonanței pe ordinea de zi și nici ulterior după ședința de guvern adoptarea acestei ordonanțe. Legea parteneriatului public-privat a fost viu disputată după adoptare, fiind considerată neaplicabilă.
Prin noul act normativ, Executivul a eliminat condiția impusă firmelor care contestă în instanță un contract de parteneriat public-privat de a depune o garanție de 2% din valoarea contractului, dar i-a obligat pe toți ofertanții să constituie la licitație o garanție de participare în cuantum de 1% din valoarea contractului. În document se arată că garanția de 2% în cazul depunerii unei contestații a fost eliminată pentru a facilita “accesul neîngrădit la justiție”, după ce Comisia Europeană a atenționat că Legea parteneriatului public-privat, intrată în vigoare în luna octombrie a anului trecut, contravine normelor europene în domeniu.
În același timp însă, Executivul impus un alt sistem de taxe, atât pentru cererile introduse la instanțele judecătorești privind contractele de parteneriat public-privat, cât și pentru firmele ale căror contestații sunt respinse de către CNSC. Astfel, ordonanța adoptată de Guvern stabilește că, în vederea soluționării contestațiilor pe cale administrativ-jurisdicțională, persoana care se consideră vătămată are dreptul să se adreseze CNSC, în termen de 10 zile de la data la care a luat cunoștință de un act al autorității publice considerat nelegal. În cazul depunerii unei contestații, statul are dreptul să încheie contractul de parteneriat public-privat numai după ce este comunicată decizia Consiliului.
CNSC va putea desemna un expert independent pentru lămurirea unor probleme de natură tehnică sau financiară, costul expertizei fiind suportat de partea care a formulat cererea de efectuare a acesteia. În cazuri temeinic justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, Consiliul, până la soluționarea fondului cauzei, poate să dispună, în termen de trei zile, la cererea părții interesate, suspendarea procedurii de selecție. Consiliul soluționează cererea de suspendare luând în considerare consecințele acestei măsuri asupra tuturor categoriilor de interese ce ar putea fi lezate, inclusiv asupra interesului public, se arată în ordonanță.
Autoritatea publică este obligată să răspundă oricărei solicitări a CNSC și să transmită orice alte documente relevante pentru soluționarea contestației, în maximum cinci zile, sub sancțiunea unei amenzi de 10.000 lei aplicată conducătorului instituției publice parte a contractului.
Dacă reclamantul are câștig de cauză, iar autoritatea publică nu respectă decizia CNSC, conducătorului instituției i se va aplica o amendă pe fiecare zi de întârziere, ce constă în 20% din salariul minim lunar pe economie.
Ordonanța stabilește însă și că CNSC poate respinge contestația firmei ca fiind nefondată, tardivă, “lipsită de interes” sau de obiect, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate sau neîmputernicită, precum și pe orice altă excepție de procedură sau de fond.
În măsura în care Consiliul respinge contestația, autoritatea publică va reține contestatorului, din garanția de participare, o sumă fixă și o cotă procentuală în raport cu valoarea estimată a contractului.