Grupul financiar olandez ING se afla in discutii pentru primirea unui ajutor din partea guvernului Olandei de 9 miliarde euro, informeaza Sunday Times, citat de Reuters.
Cea mai mare banca olandeza listata la Bursa a declarat inca de vineri ca va anuntat primele pierderi trimestriale din istoria bancii, urmand ca in 24 de ore sa anunte o intelegere pentru refacerea lichiditatilor. Banca a anuntat ca pentru trimestrul trei previzioneaza pierderi de 500 milionae euro ca urmare a scaderii valorii contabile a activelor imobiliare si alte active de 1,6 miliarde euro.
Conform Sunday Times, Michel Tilmant, CEO al bancii, a avut discutii cu banca centrala a Olandei toata ziua de ieri.
ING a refuzat sa comenteze informatiile aparute astazi.
Titlurile companiei au cazut vineri cu 27% la bursa din Amsterdam ca urmare a anuntarii previziunilor privind situatia financiara a bancii.
Olanda a mai salvat acum cateva saptamani grupul bancar rival Fortis NV si a pus bazele unui fond de 20 de miliarde euro la care bancile, aflate in lipsa de lichiditati, vor putea apela.
ING Bank Romania, avand statut de sucursala a ING Group, este supervizata direct de catre banca centrala a Olandei si se supune reglementarilor acesteia. De la 1 ianuarie 2007, de cand Romania a intrat in UE, ING Bank nu a mai platit contributii la Fondul de Garantare a Depozitelor, ci a inceput sa contribuie la schema de garantare din Olanda. Banca are peste 600.000 de clienti de retail.