Guvernul ia în calcul dublarea redevenței pentru aur, platină și argint, de la 4% la 8% din valoarea producției, și majorarea redevenței de la 4% la 6% pentru celelalte produse miniere, precum cărbunele și apele minerale, o cotă de 20% din taxe urmând să fie cedată autorităților locale.

Prevederile sunt incluse într-un proiect de ordonanță de urgență introdus în ședința de marți seara a Guvernului și obținut de Mediafax.

Documentul prevede creșterea redevențelor la 6% pentru producția de cărbuni, minereuri feroase, neferoase, de aluminiu și roci aluminifere, metale radioactive, pământuri rare, pietre prețioase și semiprețioase, dar și pentru ape minerale terapeutice, ape termoninerale, ape geotermale și gazele care le însoțesc, gaze necombustibile, nămoluri și turbe terapeutice și la 8% din valoarea producției pentru minereuri de metale nobile.

Din categoria minereurilor metale nobile fac parte argintul, aurul, mercurul și metalele platinice (ruteniu, osmiu, rodiu, iridiu, paladiu și platina).

Redevența minieră cuvenită bugetului de stat pentru ape minerale naturale se stabilește la sursă, în echivalentul a 6 euro/1.000 litri, la cursul BNR de la data plății, se arată în ordonanță.

În același timp, redevențele pentru veniturile brute realizate din transportul și tranzitul petrolului vor crește de la 10 la 15%, iar cele pentru înmagazinarea subterană a gazelor de la 3% la 5%.

Pentru substanțe nemetalifere, roci magnetice, calcar industrial, dolomită, gresie, argilă, marnă, nisip, piatră ponce, cretă, redevența va reprezenta echivalentul în lei a 0,80 euro pe unitatea de producție minieră, iar pentru bazalt ornamental, marmură, travertin va fi aplicată o redevență echivalentă în lei a 3,50 euro pe unitatea de producție.