Fostul deputat PNL Mircea Ciopraga a fost numit membru al Consiliului de Administrație (CA) al Transelectrica (TEL) în locul demisionarului Gheorghe Ștefan, urmând să preia și conducerea interimară a consiliului.

Transelectrica este controlată de stat în proporție de 58%. În vârstă de 51 de ani, Ciopraga a fost deputat PNL în legislatura 2004-2008, fiind membru al Comisiei pentru industrii și servicii. El a absolvit Universitatea Politehnică București, Facultatea Tehnologie Chimică, iar conform CV-ului nu are experiență în sectorul energetic.

Coaliția USL, aflată acum la guvernare, continuă astfel seria numirilor politice și nu pe bază de competențe, pe care le-a contestat în vremea guvernării PDL. La finalul lunii mai, conducerea companiei a numit vineri doi administratori pro­vi­zorii până la desemnarea noilor administratori de către AGA – Remus Dumitru Vulpescu, șeful Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI), și Dumitru Pîrvulescu. Ceilalți reprezentanți ai CA sunt Gheor­ghe Seculici, Andrei-Gabriel Benghea-Mălăieș, Dumitru-Virgil Orlandea și Adrian-Victor Vevera, fostul consilier al lui Emil Boc.

Din cauza contextului extern nefavorabil, dar și al schimbărilor din conducere, acțiunile Transelectrica au înregistrat o scădere de 30% în acest an.